O femeie care a agresat un polițist care a intervenit la un scandal la care era parte, în Buftea, județul Ilfov, a fost încătușată și arestată preventiv.
Polițiști din cadrul Poliției orașului Buftea au fost sesizați duminică seara prin SNUAU 112 despre faptul că pe o stradă din localitate are loc un scandal, potrivit mediafax.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de ordine și siguranță publică, fiind identificate persoanele implicate.
„În continuare, o femeie de 28 de ani manifesta un comportament agitat în timp ce polițiștii desfășurau activități specifice. Astfel, s-a procedat la încătușarea femeii de 28 de ani, moment în care aceasta ar fi agresat fizic unul dintre polițiști. Ulterior, aceasta a fost condusă la sediul poliției pentru cercetări, femeia adresând în continuare amenințări cu acte de violență față de polițiști”, transmite, miercuri, Poliția Ilfov.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, cercetările fiind continuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
Femeia de 28 de ani a fost reținută, luni, iar marți, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Comentează