Argentina a depăşit sâmbătă pragul de 70.000 de decese provocate de noul coronavirus de la începerea pandemiei, în timp ce media zilnică a contagierilor se menţine la 20.000 de cazuri, potrivit autorităţilor citate duminică AFP.
Potrivit raportului Ministerului Sănătăţii, 400 de persoane au decedat în ultimele 24 de ore, ridicând numărul total al deceselor la 70.253.
Autorităţile au raportat, de asemenea, 21.469 noi contagieri, astfel încât numărul total al cazurilor de COVID-19 a ajuns la 3.290.935, la o populaţie de 45 de milioane de persoane.
Indicele cel mai îngrijorător este însă rata de ocupare a unităţilor de la terapie intensivă (ATI), care a crescut în ultimele nouă zile. Potrivit datelor oficiale, 5.517 de persoane au fost spitalizate la terapie intensivă în unităţile din întreaga ţară.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, procentul paturilor ocupate la ATI este de 70,1% la nivel naţional, o rată care a ajuns însă la 76,5% în zona metropolitană Buenos Aires, unde trăiesc 15 milioane de persoane.
Săptămâna trecută, variantele indiană şi sud-africană au fost detectate, pentru prima dată, pe teritoriul argentinian la trei persone care au călătorit în Franţa şi Spania.
Frontierele au rămas închise în Argentina şi doar rezidenţii străini au dreptul să intre în ţară.
De la jumătatea lunii aprilie, guvernul a înăsprit măsurile menite să reducă circulaţia persoanelor în încercarea de a frâna răspândirea virusului.
în Argentina aproximativ 9,9 milioane de persoane au primit prima doză de vaccin, în timp ce 1,8 milioane de persoane au fost vaccinate cu ambele doze
Argentina a depăşit pragul de 70.000 de decese provocate de COVID-19
București
13°C
Articole Similare

172
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
172

839
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
839

25
Israelul extinde zona de aplicare a ordinului de strămutare transmis populaţiei libaneze
25

3.701
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
3.701

132
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
132

62
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
62

1.757
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
1.757

1.627
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.627

126
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
126

2.178
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
2.178

1.515
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.515

6.239
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
6.239

12.728
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
12.728

















Comentează