Argentina a depus plângere după incidentele de la meciul cu Maroc

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 25-07-2024

Actualizat: 25-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


Argentina a anunţat că a depus o plângere la FIFA în urma incidentelor care au avut loc miercuri, la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris, în timpul meciului pierdut cu 1-2 în faţa Marocului, potrivit news.ro

"Federaţia argentiniană de fotbal informează că, din cauza evenimentelor de notorietate publică care au avut loc astăzi (miercuri - n.r.) în timpul meciului dintre echipa noastră naţională sub 23 de ani şi selecţionata marocană, a fost depusă o plângere oficială la Comisia de Disciplină a FIFA pentru a se lua măsurile necesare pentru un eveniment de o asemenea gravitate", se arată pe site-ul oficial al forului.

Mai multe incidente au avut loc în timpul meciului, culminând cu un final de partidă foarte confuz. După ce echipa africană a condus cu 2-1, Albiceleste a egalat în prelungiri (90+15). Mai mulţi suporteri au intrat pe teren, înainte ca arbitrul să trimită toţi jucătorii la vestiare. Dar în cele din urmă, după o pauză de aproape două ore, meciul a fost reluat pentru 5 minute - după ce golul egalizator al Argentinei a fost anulat pentru ofsaid - pentru a confirma victoria Marocului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri