Argentina a intrat în istoria Cupei Mondiale pe ușa din dos. Recordul negativ stabilit în finala cu Spania

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Argentina a încheiat cele 90 de minute regulamentare ale finalei cu Spania fără să trimită vreun șut pe spațiul porții adverse, o performanță negativă fără precedent într-un meci pentru trofeul Cupei Mondiale. Datele publicate de Opta imediat după fluierul arbitrului Slavko Vincic arată dimensiunea jocului extrem de modest făcut de campioana mondială en-titre, scrie Digi Sport.

Prima finalistă fără șut pe poartă în timpul regulamentar

Potrivit statisticienilor de la Opta, Argentina a devenit prima echipă din istoria Cupei Mondiale care termină timpul regulamentar al unei finale fără niciun șut cadrat.

Dacă sunt luate în calcul toate partidele disputate de-a lungul competiției, indiferent de fază, acesta este doar al treilea caz în care o formație nu reușește să trimită măcar o minge pe poarta adversă în cele 90 de minute.

Celelalte două situații au avut-o în prim-plan pe Costa Rica. Prima s-a produs în 1990, într-un meci cu Brazilia, iar cea de-a doua în 2022, împotriva Spaniei. Ambele partide s-au disputat în faza grupelor.

O singură atingere în careul Spaniei

Problemele Argentinei în ofensivă nu s-au oprit la lipsa șuturilor cadrate. Sud-americanii au avut o singură atingere de balon în suprafața de pedeapsă a adversarilor pe parcursul celor 90 de minute.

Un alt detaliu care arată cât de mult a fost împinsă Argentina în propria jumătate este faptul că Emiliano Martinez a fost jucătorul echipei cu cele mai multe atingeri de balon.

Portarul lui Aston Villa a atins mingea de 55 de ori și a avut zece intervenții salvatoare, fiind cel mai solicitat fotbalist al campioanei mondiale.

Cea mai mică posesie a Argentinei din 1966 încoace

Argentina a încheiat timpul regulamentar și cu numai 34% posesie.

Conform datelor Opta, acesta este cel mai mic procent de posesie înregistrat de naționala sud-americană într-un meci de Cupă Mondială din 1966 și până în prezent.

Google News
București
Temperatură10°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri