Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Argentina este cu ochii pe 'revoluţia franceză' a lui Messi

messi

La 11.000 de km distanţă de Franţa, semnarea contractului cu echipa Paris Saint-Germain de către căpitanul selecţionatei Argentinei Lionel Messi este urmărită cu fervoare în rândul populaţiei din Argentina şi de către presa sud-americană, informează AFP.

"Messi şi ziua 10", notează cotidianul sportiv Ole, făcând referire la data de sosire a lui Messi la Paris şi la numărul său de pe tricou la echipa naţională, potrivit agerpres.ro.

Corespondenţii de televiziune argentinieni la Paris şi Barcelona au ocupat spaţii ample de emisie, în timp ce pe străzile din Buenos Aires fiecare comentează transferul sextuplului "Balon de Aur".

"El a ajuns la capătul unui ciclu la Barcelona şi este bine pentru el că are noi orizonturi. El merită tot ce este mai bun pentru că este cel mai bun jucător din lume", declara Jose Iturria, un lucrător din domeniul sanitar.

Ambasadorul argentinian în Franţa, Leonardo Costantino, s-a declarat încântat de faptul că Messi "va deveni marele ambasador al Argentinei la Paris".

"Este o sursă de mândrie. O bucurie imensă pentru toţi şi un mare şoc. Noi avem şansa de a-l avea pe cel mai bun jucător din lume la Paris", a declarat el pentru televiziunea argentiniană, asigurând că a primit "multe apeluri" de la persoane care doreau să-l întâlnească.

Federaţia argentiniană de fotbal (AFA), emoţionată de lacrimile lui Messi de la conferinţa de presă de adio de la Barcelona, a dedicat căpitanului echipei naţionale o înregistrare video emoţionantă sub titlul "Arriba campeon" ("Hai campionule").

Fotbalistul argentinian Lionel Messi a efectuat marţi seara vizita medicală înainte de a semna contractul cu Paris Saint-Germain şi va fi prezentat presei pe Parc des Princes, miercuri, de la ora locală 11:00, conform vicecampioanei Franţei,

De şase ori câştigător al Balonului de Aur, trofeul atribuit anual celui mai bun jucător al planetei, Messi a cucerit în total 35 de trofee cu FC Barcelona, pentru care a marcat 672 de goluri în 778 de meciuri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.