Argentinianul Daniel Garnero revine pe banca tehnică a campioanei Paraguayului, Libertad

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 21-08-2024

Actualizat: 21-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Connor Coyne

Antrenorul argentinian Daniel Garnero a revenit pe banca tehnică a echipei Libertad, actuala campioană din fotbalul paraguayan, după experienţa sa dezamăgitoare ca selecţioner al echipei naţionale a Paraguay, informează EFE.

"Bine ai venit acasă, Profe! Daniel Garnero este noul director tehnic al clubului Libertad!", a transmis clubul, marţi, pe reţeaua X.

Cu puţin timp înainte, clubul din Asuncion anunţase, prin intermediul unui comunicat, destituirea antrenorului paraguayan Ariel Galeano, care a condus echipa din septembrie 2023 după ce îl înlocuise pe Garnero.

Antrenorul argentinian fusese numit în funcţia de selecţioner al Paraguayului pe 20 septembrie 2023, post pe care l-a ocupat până pe 8 iulie, când a fost destituit după slaba prestaţie a echipei la Copa America din SUA, unde a pierdut toate cele trei meciuri din Grupa D, din care au făcut parte Brazilia, Costa Rica şi Columbia.

Garnero a câştigat cu Libertad turneele Apertura din 2021, 2022 şi 2023. De asemenea, a mai câştigat cu Guarani turneul Clausura din 2016 şi cu Olimpia Asuncion, turneele Apertura şi Clausura din 2018, precum şi Apertura şi Clausura din 2019

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri