Pilotul argentinian Kevin Benavides (KTM), câştigătorul ediţiei de anul trecut a Raliului Dakar la moto, a abandonat în etapa a 10-a (antepenultima) a competiţiei care are loc în Arabia Saudită, informează EFE, citat de Agerpres.
Benavides s-a confruntat cu o problemă mecanică după parcurgerea unui sfert din traseul etapei de miercuri, în lungime de 375 km, care se desfăşoară între Wadi Al Dawshir şi Bisha, conform organizatorilor.
Incapabil să rezolve problema, argentinianul a fost forţat să se retragă din raliu, punând astfel speranţelor sale de a-şi apăra coroana cucerită în 2021, sub culorile Honda.
Înainte de a abandona, Benavides ocupa locul al cincilea în ierarhia generală a Raliului Dakar 2022, la zece minute de lider, austriacul Matthias Walkner, colegul său de la echipa KTM.
Site-ul Motorsport.com precizează că, potrivit noilor reguli ale competiţiei, Kevin Benavides poate continua Raliul Dakar, însă cu o penalizare foarte mare, aşa cum a fost cazul italianului Danilo Petrucci (KTM), confruntat cu o problemă tehnică importantă în etapa a doua.
Argentinianul Kevin Benavides, câştigătorul ediţiei de anul trecut a Raliului Dakar la moto, a abandonat în etapa a 10-a competiția
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

14
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
14

25
Damir Dzumhur, deranjat de spectatori la Țiriac Open. Printre aceștia ar fi fost și Marius Șumudică
25

75
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
75

13
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
13

60
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
60

77
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
77

113
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
113

40
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
40

2.495
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.495

49
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
49

133
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
133

40
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
40

406
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
406
















Comentează