Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Argumentele CCR - De ce Avocatul Poporului a fost demis neconstituţional: Mandatul nu este imperativ sau reprezentativ, nu s-a asigurat dreptul la apărare

CCR

Curtea Constituţională a României a stabilit, marţi, că este neconstituţională hotărârea Parlamentului pentru revocarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului.

Potrivit unor surse din cadrul Curţii, judecătorii constituţionali au constatat că au fost încălcate alin. (3) şi (5) ale art. 1 din Constituţie, prin raportare la art. 59, alin. (1).

Astfel, din interpretarea dispoziţiilor constituţionale reiese că imunitatea Avocatului Poporului este o trăsătură a mandatului, fiind vorba despre o instituţie autonomă, ca măsură de protecţie împotriva oricărei ameninţări din partea oricărei alte instituţii.

Legea apără Avocatul Poporului în ceea ce priveşte totalitatea opiniilor şi a actelor sale sub aspectul tuturor formelor de responsabilitate juridică, asigurându-i protecţia liberăţii de exprimare şi de decizie.

În raporturile Avocatului Poporului cu autoritatea care l-a numit (Parlamentul), pe lângă garanţia imunităţii, legea de funcţionare prevede o garanţie suplimentară, prevăzută în interdicţia expresă din art. 2, alin. (4): "Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni nu îl poate obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucțiunilor sau dispozițiilor sale."

Mandatul Avocatului Poporului nu este un mandat cu obiective stabilite de Parlament, deci acesta nu poate fi revocat pentru că nu a urmat instrucţiunile Parlamentului.

Judecătorii CCR au făcut trimitere şi la Decizia nr. 80/2014, care precizează că procedura de revocare a Avocatului Poporului trebuie să se bazeze pe norme clare, lipsite de echivoc şi care să asigure inclusiv dreptul la apărare.

"195. Totodată, Curtea reţine că, printre cauzele de încetare a mandatului Avocatului Poporului înainte de termen, ar trebui să se regăsească şi revocarea. Cel puţin teoretic, nu poate fi exclus riscul ca persoana numită în funcţia de Avocat al Poporului să abuzeze de prerogativele pe care Constituţia şi legea i le conferă, să le deturneze de la finalitatea lor legală ori să nu le îndeplinească în mod corespunzător şi astfel să încalce grav valorile şi principiile constituţionale. Eliminarea posibilităţii Parlamentului de a revoca din funcţie persoana care, în exercitarea mandatului de Avocat al Poporului, se dovedeşte că a acţionat contrar Constituţiei şi legii ar fi inacceptabilă şi incompatibilă cu valorile fundamentale ale statului român enunţate în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. Desigur, situaţiile în care poate interveni revocarea trebuie individualizate cu precizie la nivelul legii, iar procedura care urmează să fie respectată în această situaţie trebuie, de asemenea, stabilită prin norme lipsite de orice echivoc, astfel încât să fie evitat riscul unei revocări arbitrarii. Ca atare, Curtea Constituţională recomandă reglementarea cauzelor de încetare a mandatului Avocatului Poporului înainte de termen prin legea de organizare şi funcţionare a instituţiei, cu includerea printre acestea şi a revocării.", se arată în Decizia CCR nr. 80/2014.

CCR a mai făcut trimitere şi la principiile stabilite de Comisia de la Veneţia în sesiunea a 118-a din 15/16 martie 2019. Astfel, este obligatorie respectarea normelor privind răspunderea juridică: instituirea expresă şi exhaustivă a cauzelor care pot atrage răspunderea, reglementarea cadrului procedural de cercetare a faptelor imputate şi a vinovăţiei persoanei şi asigurarea respectării dreptului la apărare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.