Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Arhiepiscopia Sucevei a trimis al doilea convoi umanitar în Ucraina: 30 de tone de produse alimentare şi de strictă necesitate vor ajunge la refugiați

basilica.ro
cruce biserica manastire

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a organizat al doilea convoi umanitar, în cadrul programului de sprijin al refugiaţilor, constând în 30 de tone de produse alimentare, de igienă şi de strictă necesitate, ce va ajunge în Ucraina.

Potrivit Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, la Aşezământul "Sfântul Ierarh Leontie" din Rădăuţi, unul dintre cele patru puncte de colectare organizate în eparhie, voluntari, clerici şi mireni au sortat, pregătit şi încărcat produsele în cele 11 mijloace de transport ce se vor îndrepta spre Cernăuţi şi alte zone afectate.

Aceste ajutoare sunt destinate celor care au decis să nu plece din Ucraina sau care, din diferite motive, nu pot pleca, adăpostindu-se în buncăre, staţii de metrou, subsoluri ale clădirilor ori alte spaţii de apărare improvizate, potrivit Agerpres.

Sursa citată menţionează că sunt maşini care transportă produse destinate exclusiv sprijinirii familiilor cu copii mici: scutece, produse de igienă, lapte praf, suplimente nutritive, pături.

La constituirea acestui convoi umanitar au contribuit şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, prin Protoieria Caracal, care a trimis 3 tone de alimente şi pături, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, care a donat 7 tone de produse, dar şi numeroase persoane, organizaţii nonguvernamentale, agenţi economici sau instituţii din România şi din afara graniţelor ţării, "într-un extraordinar gest de solidaritate şi iubire de aproapele".

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic, a fost prezent atât la Aşezământul "Sfântul Ierarh Leontie" pentru a binecuvânta şi supraveghea îndeaproape lucrarea de organizare a convoiului umanitar, cât şi la punctul de trecere a frontierei Siret, însoţind delegaţia până la încheierea formalităţilor vamale.

ÎPS Calinic a mers şi la centrul de coordonare a voluntarilor, pentru a afla ultimele detalii şi a discuta despre oportunitatea diversificării măsurilor de intervenţie şi le-a adresat mulţumiri tuturor voluntarilor şi un cuvânt de încurajare celor greu încercaţi.

Totodată, în punctele de asistenţă social-filantropică din punctul de trecere a frontierei Siret şi din Gara Suceava au fost suplimentate stocurile de apă, alimente, produse de igienă, pături, medicamente şi jucării.

Echipele de voluntari, care cuprind şi vorbitori de limbă ucraineană, distribuie alimentele, îi direcţionează către locurile de cazare pe cei care nu au unde să se adăpostească, oferă informaţii privind călătoria pe teritoriul României şi sprijin în alegerea mijloacelor de transport.

De asemenea, "este asigurată în permanenţă asistenţa spirituală, atât de necesară în aceste clipe de încercare", subliniază sursa citată.

Toate aceste acţiuni de sprijin sunt realizate în strânsă colaborare cu Consulatul General al României la Cernăuţi, dar şi cu autorităţile locale şi instituţiile abilitate să intervină, comunicându-se în permanenţă informaţii relevante privind evoluţia situaţiei.

Cei care doresc să se alăture acestor acţiuni umanitare sunt îndemnaţi să ia legătura cu preotul paroh sau să doneze în conturile Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, în lei - RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014 şi în euro - RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110, deschise la Banca Comercială Română, cu menţiunea 'sprijin refugiaţi Ucraina'.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.