Arhiepiscopia Târgoviștei contrazice un preot: Cei care nu au votat la referendum NU riscă să fie excomunicaţi

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 11-10-2018

Actualizat: 11-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: basilica.ro

Cosmin Santi, cadru didactic al Facultății de Teologie de la Universitatea Valahia din Târgoviște, și preot paroh al comunității de la Viforâta (Dâmbovița), a reacționat extrem de dur după eșecul referendumului. Acesta a recomandat afurisirea şi excomunicarea celor care nu au votat la referendum. Arhiepiscopia Târgoviștei susţine însă că poziţia preotului a fost una emoţională, care nu reflectă linia oficială a Bisericii.

CITEȘTE ȘI: Ceaiul pe care trebuie îl bei la prima oră: Este foarte amar, dar face minuni pentru sănătate

"Constatăm, cu regret, propagarea postării emoționale prin intermediul unei rețele de socializare, a Pc. Pr. Cosmin Santi.

Ca o mamă iubitoare, Biserica privește cu înțelepciune pe acei fii ai ei care caută orice prilej de a-i converti și de a-i elibera din sclavia păcatului și a răului pe semeni, conform principiului patristic că trebuie să urâm păcatul și întotdeauna să iubim păcătosul.

Biserica nu abordează nici o chestiune legată de opțiunea de exprimare a credincioșilor prin intermediul afurisaniei, anatemei și a excomunicării. Dimpotrivă, Biserica are misiunea de a contribui la vindecarea a ceea ce este rău, întunecat sau păcătos, în societate, vocația ei fiind aceea de a împărtăși, cu milostivire binecuvântarea cerească, de a reconcilia, de a crea punți și, mai presus de toate, de a chema la unitate, solidaritate și comuniune. Prin urmare, considerăm că pentru a construi un viitor bun, frumos și drept pentru toți este nevoie de colaborare, respect reciproc și dorința de înnoire", precizează Arhiepiscopia Târgoviștei într-un comunicat de presă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri