Arhiepiscopul Irineu, despre cum putem face faţă provocărilor actuale: 'Trebuie să avem evlavia și răbdarea sfinților'

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 18-01-2021

Actualizat: 18-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Basilica

„Timpurile pe care le trăim acum sunt marcate de necredință, de suferință și de grele și neașteptate încercări. De aceea, se cere să avem evlavia și răbdarea sfinților care au luptat lupta cea bună și au primit cununa, arătându-ne clar că nimeni nu se încununează dacă nu luptă după regulile jocului”, a spus Arhiepiscopul Alba Iuliei la hramul Bisericii Sf. Antonie din municipiu.

El a explicat că „oricare ar fi provocările din veacul de acum, dacă Îl ascultăm pe Tatăl Creator și Proniator, noi vom merge înainte cu nădejde și cu spor”, potrivit basilica.ro.

Citește și: PROBLEME pentru Gigi Becali: un transport cu medicamente INTERZISE în UE, dar care vindecă COVID-19, sunt BLOCATE în vamă

În acest sens, Înaltpreasfinţia Sa a citat din Sfântul Antonie cel Mare care spune că „sufletul iubitor de Dumnezeu câștigă îndrumarea iubitoare a lui Dumnezeu, Îi mulțumește cu adevărat și către El își are tot sporul”.

Ierarhul a oficiat duminică Sfânta Liturghie în altarul de vară din proximitatea bisericii Sf. Antonie din Alba Iulia.

Biserica de lemn a fost construită în anul 1769 în localitatea Brăzești (comuna Sartăș), județul Alba, având hramul „Învierea Domnului”.

În toamna anului 1991, locașul de cult a fost strămutat în Alba Iulia, urmând ca la data de 16 august 1992 să fie resfințit, prilej cu care a primit cel de-al doilea hram: „Sfântul Antonie cel Mare”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri