Reprezentanţii celor 29 de ţări membre NATO se vor reuni joi la sediul Alianţei din Bruxelles pentru a discuta despre consecinţele posibilei retrageri a SUA din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), document care - în opinia Washingtonul - nu mai este eficient, întrucât Rusia îl încalcă de mai mulţi ani, conform AFP preluată de Agerpres.
În acelaşi timp, secretarul general al NATO a declarat miercuri într-o conferinţă de presă că ţările membre ale Alianţei refuză să desfăşoare noi arme nucleare în Europa pentru a răspunde la ameninţările Rusiei. Luni, preşedintele american Donald Trump a avertizat că Statele Unite îşi vor spori arsenalul nuclear.
'Nu vrem un nou Război Rece, nu vrem o nouă cursă a înarmărilor', a avertizat Stoltenberg. 'Cred că membrii NATO nu vor accepta să desfăşoare mai multe arme nucleare în Europa pentru a răspunde la noul program de rachete ruseşti SSC-8' (numit 9M729 în Rusia), a spus el.
Preşedintele american a anunţat sâmbătă retragerea SUA din Tratatul INF, care interzice rachetele nucleare cu rază de acţiune variind între 500 şi 5.000 km, încheiat cu Rusia în 1987. El a ameninţat totodată să crească arsenalul nuclear american pentru a contracara dezvoltarea şi desfăşurarea de către Rusia a noului sistem de rachete cu rază lungă de acţiune.
Decizia preşedintelui american este departe de a fi acceptată în unanimitate în cadrul Alianţei, a recunoscut Jens Stoltenberg. Uniunea Europeană a cerut anterior 'menţinerea acestui tratat crucial pentru securitate'.
'Tratatul INF este foarte important, dar nu funcţionează dacă nu este respectat. Statele Unite îşi respectă obligaţiile, dar Rusia le încalcă', a spus Jens Stoltenberg.
'Ambasadorii (ţărilor NATO) se vor reuni pentru a discuta despre consecinţele desfăşurării noii rachete ruseşti pentru securitatea noastră', a anunţat el, indicând că se duc de asemenea discuţii şi cu Moscova pentru convenirea asupra unei reuniuni a Consiliului NATO-Rusia.
Cele 29 de ţări membre NATO desfăşoară începând de joi cele mai ample manevre militare de la sfârşitul Războiului Rece. Această demonstraţie de forţă vizează testarea capacităţii Alianţei de a respinge o agresiune. 'Este vorba de un mesaj clar adresat tuturor agresorilor', a subliniat Jens Stoltenberg.
Rusia a fost invitată ca observator la aceste manevre aliate şi 'noi sperăm că ea va evita orice comportament periculos', a avertizat secretarul general al NATO.
Țările NATO se vor reuni la Bruxelles pentru a discuta consecințele retragerii SUA din INF
Articole Similare

350
Radu Tudor, analiză care răspunde la întrebarea aflată pe buzele tuturor ”A început al 3 lea Război Mondial?”: Detalii care ne dau fiori
350

17
Putin a ordonat eliberarea a doi prizonieri de război cu dublă cetățenie ucraineană și maghiară
17

873
Operațiunea Israelului împotriva Iranului nu era programată acum: Ministrul israelian al Apărării explică motivul devansării
873

22
Donald Trump va asista la ceremonia de repatriere a militarilor americani ucişi în războiul cu Iranul
22

1.426
Ultra-bogaţii din Dubai plătesc și 200.000 de dolari pe biletele de avion. Dau o bună parte din avere pentru a fugi de război
1.426

2.406
Casa Albă vine cu detalii de ultimă oră despre operațiunea ”Epic Fury”: Se discută despre posibilitatea unei operațiuni terestre în Iran
2.406

4.038
Răsturnare de situație: Spania cedează după presiunea lui Trump. Acord de cooperare cu armata SUA în războiul cu Iran, anunță Casa Albă / Reacția Madridului
4.038

4.811
Vladimir Putin amenință Europa cu un șoc energetic de proporții. Rusia ar putea sista 'chiar acum' livrările de gaze: "Se cheamă gândit cu voce tare"
4.811

12.832
VIDEO Marele ayatollah iranian a emis Fatwa pentru uciderea lui Donald Trump: Legea este obligatorie pentru toți musulmanii șiiți
12.832

6.243
Cine este "noul Nostradamus" care a prezis atacurile asupra Iranului – Noi previziuni sumbre pentru 2026: "Se va întâmpla ceva care va răsturna regulile existente"
6.243

95
A zecea zi de război: Afganistanul şi Pakistanul continuă luptele la graniţa comună
95

2.000
VIDEO SUA au scufundat o fregată iraniană cu o torpilă, primul atac de acest fel de la al Doilea Război Mondial: Cel puțin 80 de morți
2.000

4.183
BREAKING Blackout total în Irak: Pană de curent generală în toată țara/ VIDEO
4.183

















Comentează