Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul unu mondial, a declarat că merita să câştige un titlu de Mare Şlem în acest sezon, după ce a cucerit trofeul la US Open, sâmbătă, la New York, printr-o victorie în faţa americancei Amanda Anisimova, cu 6-3, 7-6 (7/3), conform Agerpres.
''Am muncit foarte mult (cu echipa, n. red.), meritam să câştig un titlu de Mare Şlem în acest sezon. Înseamnă mult că mi-am putut apăra titlul, că am putut să joc un tenis de acest nivel şi să îmi gestionez emoţiile cum am făcut-o în această finală. Sunt foarte mândră de mine!'', a spus Sabalenka în conferinţa de presă de după finală
Sabalenka a mai disputat două finale de Mare Şlem în acest an, pierzând la Melbourne în faţa americancei Madison Keys, iar la Roland Garros în faţa americancei Coco Gauff.
''Cred că din cauza finalelor (pierdute) în acest sezon, această victorie îmi dă un sentiment diferit. A trecut să depăşesc obstacole pentru a cuceri acest titlu. După Australian Open mi-am spus că cea mai bună cale de urmat este pur şi simplu să uit şi să merg mai departe. Dar mi s-a întâmplat acelaşi lucru la Roland Garros. Iar atunci mi-am spus că poate e timpul să fac un pas în spate şi să înţeleg ceva din aceste finale, pentru că nu doream ca asta să se mai repete'', a adăugat belarusa.
Arina Sabalenka s-a referit şi la adversara sa din finală, Amanda Anisimova: ''Ştiam la ce să mă aştept, dinaintea meciului. Este o jucătoare agresivă, iar la Wimbledon (învinsă de Anisimova în semifinale, n. red.) cred că am gândit prea mult, m-am îndoit de deciziile mele, am blocat braţul, am făcut multe greşeli. Iar când nu greşeam, încetineam jocul, ceea ce îi permitea să avanseze şi să încerce lovituri câştigătoare. Astfel că am încercat să menţin viteza loviturilor mele, să pun presiune pe ea şi să văd cum o gestionează''.
Sabalenka şi-a trecut în palmares al patrulea său trofeu de Mare Şlem după cele din 2023 şi 2024 de la Australian Open.
Arina Sabalenka, care a obţinut victoria sa cu numărul 100 în turneele de Mare Şlem, a primit un cec de 5 milioane de dolari pentru succesul său de la US Open.
Arina Sabalenka, după căștigarea US Open: Meritam! Sunt foarte mândră de mine
Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 07-09-2025
Explorează subiectul
Articole Similare

323
Dan Petrescu face anunțul așteptat de toți. Este pregătit să revină pe bancă după ce a scăpat de boală
323

14
Fostul antrenor al lui Radu Dăgușin: Tottenham nu e un club mare
14

31
Un club din Superliga a intrat în insolvență pentru o datorie de 11.250 de euro
31

39
Antrenorul Finlandei la sărituri cu schiurile, exclus pentru încălcarea regulilor privind alcoolul
39

52
David Popovici s-a întâlnit cu actorul Victor Rebengiuc la un eveniment cultural
52

17
Thomas Tuchel și-a prelungit contractul cu Anglia până la Euro 2028
17

5.032
VIDEO Scandal la Jocurile Olimpice: sportiv ucrainean descalificat după ce a refuzat să-și dea jos 'casca memoriei'. Reacția lui Zelenski aprinde și mai tare disputa
5.032

69
Federica Brignone câștigă aurul olimpic la Super-G, la Milano-Cortina
69

119
Sportiv ucrainean exclus de la Milano Cortina 2026 după ce a refuzat să evolueze fără casca prin care omagiază sportivi ucişi în Ucraina
119

53
Furt la baza de canotaj din Timișoara, după demolarea gardului
53

100
România își află adversarele din Liga Națiunilor: tragerea la sorți are loc la Bruxelles
100

35
Lionel Messi s-a accidentat înainte de startul sezonului cu Inter Miami
35

31
Nottingham Forest anunță despărțirea de antrenorul Sean Dyche
31

















Comentează