Erevanul intenţionează să cumpere de la Rusia armament de descurajare strategică în valoare de 100 de milioane de dolari în cadrul unui nou împrumut în domeniul apărării, a declarat miercuri seara ministrul apărării armean Vigen Sarkisian într-o intervenţie la postul de televiziune Erevan TV, citat de agenţia de presă oficială rusă RIA Novosti, scrie agerpres.ro.
Potrivit proiectului de acord, aprobat de guvernul armean la 12 octombrie, Moscova va acorda Erevanului un împrumut pentru finanţarea achiziţionării de arme şi echipamente militare de fabricaţie rusească.
Armenia ar urma să utilizeze fondurile de credit, cu o scadenţă de 15 ani, în perioada 2018-2022.
Preşedintele Armeniei, Serj Sarkisian, declarase anterior RIA Novosti că acordul cu privire la acest credit a fost deja semnat şi că aplicarea sa va începe după cele două părţi se vor pune de acord asupra tuturor aspectelor.
Referitor la armele ce urmează să fie achiziţionate, ministrul apărării armean a specificat că este vorba de "armament de descurajare strategică", fără alte precizări. El a mai spus că Erevanul speră ca acest program cu Moscova să continue.
În iunie 2015, Rusia şi Armenia au semnat un acord privind acordarea unui credit rusesc Erevanului în valoare de 200 de milioane de dolari pentru achiziţionarea de armament rusesc.
Armania va cumpăra arme de descurajare strategică din Rusia
București
8°C
Articole Similare

354
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
354

751
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
751

45
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
45

755
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
755

34
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
34

3.087
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.087

1.578
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.578

1.416
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.416

2.916
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.916

1.005
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
1.005

1.502
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.502

2.191
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.191

4.107
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
4.107
















Comentează