Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Armata Chinei anunță că este pregătită să 'zdrobească tentativele de interferențe externe'

reuters.com
china taiwan

Armata Chinei a anunţat, luni, că este "pregătită de luptă", la finalul exerciţiilor militare efectuate în jurul Taiwanului ca reacţie la vizita efectuată în Statele Unite de preşedintele taiwanez, Tsai Ing-Wen, dar, pe fondul tensiunilor, un distrugător american s-a apropiat de o insulă chineză, conform Mediafax.

"Trupele desfăşurate în zona operaţională sunt pregătite de luptă permanent pentru a zdrobi cu determinare orice formă a independenţei Taiwanului şi tentativele de interferenţe externe", a anunţat armata chineză la finalul exerciţiilor militare, conform agenţiei The Associated Press.

China a efectuat noi exerciţii aeriene şi navale de amploare în jurul Taiwanului ca reacţie la întâlnirea pe care preşedintele taiwanez, Tsai Ing-Wen, a avut-o în Statele Unite cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy.

"China vrea să folosească orice interacţiune diplomatică între SUA şi Taiwan ca pretext pentru antrenarea forţelor militare", a notat Kuo Yu-Jen, directorul Institutului pentru Politici de Cercetare privind Taiwanul şi expert în studii pentru apărare.

Ministerul taiwanez al Apărării a anunţat că, în ultimele trei zile, 12 nave militare chineze şi 91 de avioane militare au efectuat manevre în jurul Taiwanuluui. "Nu vom relaxa deloc eforturile" de intensificare a capacităţilor de luptă, a anunţat Administraţia de la Taipei, precizând că monitorizează forţele balistice chineze şi deplasările portavionului Shandong.

Pe fondul tensiunilor, Forţele Navale americane au anunţat, conform agenţiei Reuters, trimiterea distrugătorului USS Milius pentru efectuarea de "operaţiuni normale" privind libertatea de navigaţie în apropierea unei insule artificiale chineze din Marea Chinei de Sud.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.