Armata Republicii Moldova își mărește efectivele. Perioada de instruire inițială a durat 'doar' patru săptămâni

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 02-12-2022

Actualizat: 02-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiri.md

Peste 300 de soldați, încorporaţi recent în Armata Naţională a Republicii Moldova, au depus astăzi jurământul militar în cadrul unor ceremonii desfăşurate în municipiul Chișinău şi la centrul de instruire de la Bulboaca.

Prezent la evenimentul desfăşurat în Batalionul de instrucție - Baza militară de instruire, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, i-a felicitat pe soldați, menționând importanța jurământului de credință Patriei în viața fiecărui tânăr, transmite Știri.md.

Totodată, ministrul Nosatîi a apreciat prestația soldaților în cadrul ceremoniei, iar rudelor și părinților le-a mulțumit pentru susținere și încrederea acordată.

De menționat că soldații, care au depus astăzi jurământul militar, au fost încorporați în luna octombrie curent. Timp de patru săptămâni, aceștia au trecut cursul de instruire inițială, în cadrul căruia au însușit regulamentele militare, precum și instrucția de foc și de front.

Serviciul militar în termen durează 12 luni.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri