DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Armata rusă a 'eliminat' autorii unui atac cu mortiere împotriva unei baze a sa în Siria

moscow times
rusia, militar, siria

Armata rusă a anunţat vineri că au fost ''eliminaţi'' autorii unui atac cu mortiere întreprins împotriva bazei sale militare de la Hmeimim, în Siria, atac soldat cu doi morţi în rândul militarilor ruşi, relatează AFP. ''Comandamentul trupelor noastre din Siria a efectuat o operaţiune specială de căutare şi de eliminare a grupului de combatanţi care au întreprins un atac cu mortiere împotriva bazei de la Hmeimim'', a anunţat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, conform Agerpres.

În etapa finală a operaţiunii, grupul de forţe speciale ruse a reperat tabăra combatanţilor respectivi în apropiere de frontiera de vest a provinciei Idlib'', adaugă comunicatul, care precizează că locul era supravegheat de drone ale armatei ruse. Când combatanţii, a căror apartenenţă nu a fost făcută publică, se pregăteau să-şi părăsească tabăra în microbuz, ei ''au fost distruşi de o rachetă ghidată Krasnopol''.

Doi militari ruşi au fost ucişi pe 31 decembrie într-un atac cu mortiere la baza aeriană din Hmeimim, anunţa pe 4 ianuarie Ministerul rus al Apărării. În cursul atacului au fost avariate, de asemenea, şapte aparate ale aviaţiei ruse, inclusiv Su-24 şi Su-35. Potrivit ministerului, au fost sporite măsurile de securitate în jurul bazei din Hmeimim (vestul Siriei). În pofida unei retrageri parţiale a trupelor ce a fost anunţată în decembrie, Rusia menţine în Siria trei batalioane de poliţie militară, baza aeriană din Hmeimim şi baza militară navală din Tartus, precum şi centrul de reconciliere a beligeranţilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.