Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Armata SUA afectată de pandemia de COVID-19

tancuri US Army Kogalniceanu

Comandantul-şef bolnav de COVID-19, principalii responsabili militari ai ţării în carantină: aparatul de securitate naţională a Statelor Unite, cel mai puternic din lume, este pus sub presiune de pandemie, comentează AFP preluat de agerpres.

La o zi după revenirea teatrală a lui Donald Trump la Casa Albă, după trei zile de spitalizare, întreg statul-major american a intrat marţi în carantină după reuniuni cu numărul doi al Gărzii de Coastă, care a fost testat pozitiv la noul coronavirus.

Amiralul Charles Ray a participat pe 27 septembrie la o reuniune la Casa Albă în onoarea familiilor unor militari americani decoraţi.

Pe lângă şeful statului-major american, generalul Mark Milley, toţi cei mai înalţi gradaţi americani sunt în izolare: numărul doi al statului-major, comandanţii US Navy, armatei terestre, US Air Force, Space Force, Gărzii Naţionale, agenţiei de informaţii militare NSA şi cel al Forţelor Speciale, potrivit unui responsabil al Pentagonului sub protecţia anonimatului.

Secretarul Apărării, Mark Esper, care a efectuat săptămâna trecută un turneu în Africa de Nord, nu a intrat în carantină. El a participat marţi la o conferinţă privind viitorul US Navy, organizată de un think tank specializat, Center for Strategic and Budgetary Assessments (CSBA).

Foto: (c)  ERIK S LESSER/EPA

Conferinţa era transmisă pe platforma Zoom, dar şeful Pentagonului s-a deplasat la sediul CSBA. El nu a făcut niciun comentariu cu privire la carantina care îi afectează statul-major.

Departamentul Apărării a dat asigurări într-un comunicat că faptul că cei mai înalţi gradaţi americani lucrează de la domiciliu "nu are impact asupra nivelului de pregătire sau capacităţilor operaţionale ale armatei americane".

Înalţi responsabili militari au subliniat în particular că nivelul de alertă nu a fost ridicat după anunţul bolii preşedintelui Donald Trump săptămâna trecută.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.