Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Armata SUA pierde oameni pe ultima sută de metri, în Afganistan - Pentagonul confirmă moartea unor militari americani în atentatele de la Kabul

nytimes.com
kabul aeroport afgani

Departamentul american al Apărării a confirmat, joi seară, că printre persoanele ucise în dublul atentat produs în zona Aeroportului din Kabul se numără militari americani, fără însă a oferi detalii, notează mediafax.

"Putem confirma că un număr de membri ai Armatei SUA au fost ucişi în atacul complex produs astăzi la Kabul. Alţii sunt trataţi după ce au fost răniţi", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, într-un comunicat difuzat joi seară.

"Ştim, de asemenea, că un număr de afgani au devenit victime ale acestui atac odios. Gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă spre apropiaţii şi colegii celor ucişi sau răniţi în aceste atacuri", a precizat John Kirby.

Două explozii au avut loc, joi după-amiază, la Punctul de acces "Abbey" al Aeroportului internaţional din Kabul şi la Hotelul Baron, situat în apropiere. Atacurile teroriste s-au produs în timp ce mii de persoane aşteaptă să fie evacuate din Afganistan. Bilanţul preliminar al atentatelor este de 13 morţi şi 15 răniţi. Statele Unite suspectează că atentatul a fost comis de reţeaua teroristă Stat Islamic.

Mişcarea talibanilor afgani a condamnat vehement atacurile teroriste, transmiţând că s-au produs într-o zonă aflată sub controlul trupelor americane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.