Şeful operaţiunilor armatei venezuelene, amiralul Remigio Ceballos, a reafirmat vineri sprijinul forţelor armate, element de bază al puterii de la Caracas, faţă de preşedintele socialist Nicolas Maduro, inculpat pentru "narco-terorism" de justiţia americană, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Forţa armată naţională bolivariană respinge categoric acuzaţiile extravagante şi extremiste" vizându-l pe Nicolas Maduro, a afirmat amiralul Remigio Ceballos într-o declaraţie citită la postul naţional de televiziune.
Armata joacă un rol dominant în sistemul chavist. Ca şi mentorul său, defunctul preşedinte Hugo Chavez (1999-2013) - militar de carieră -, Nicolas Maduro se bazează în mare parte pe aceasta pentru a guverna. Compania naţională a petrolului PDVSA este, de asemenea, condusă de un militar, generalul Manuel Quevedo.
Potrivit Ministerul Apărării, armata venezueleană numără circa 240.000 de militari.
În declaraţia sa, amiralul Remigio Ceballos a subliniat că inculparea lui Nicolas Maduro şi a mai multor membri ai regimului său de către justiţia americană vizează să deturneze atenţia de la "campania electorală pentru realegerea lui Donald Trump care va intra în istorie drept cel mai nefast şi mai iraţional dintre preşedinţii americani".
Joi, ministrul american al justiţiei, Bill Barr, a anunţat inculparea lui Nicolas Maduro, a ministrului apărării, generalul Vladimir Padrino Lopez, precum şi a altor responsabili ai chavismului. Ei sunt acuzaţi că s-au aliat cu Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) "în efortul de a inunda Statele Unite cu cocaină".
Washingtonul oferă o primă de până la 15 milioane de dolari pentru orice informaţie care ar permite arestarea liderului chavist, la putere din 2013.
Armata venezuelează îşi reafirmă sprijinul pentru Nicolas Maduro după inculparea lui în SUA
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

18
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
18

301
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
301

259
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
259

124
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
124

563
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
563

338
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
338

74
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
74

43
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
43

633
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
633

875
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
875

52
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
52

842
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
842

713
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
713
















Comentează