Potrivit serviciului de presa al Presedintiei Armeniei, Sarkisian a discutat pe aceasta tema in cadrul unei conversatii telefonice cu omologul sau rus, Vladimir Putin. Cei doi presedinti au subliniat in cadrul convorbirii "necesitatea respectarii regulilor si principiilor dreptului international, in special a Cartei Organizatiei Natiunilor Unite".
Armenia recunoaşte referendumul din Crimeea
Potrivit serviciului de presa al Presedintiei Armeniei, Sarkisian a discutat pe aceasta tema in cadrul unei conversatii telefonice cu omologul sau rus, Vladimir Putin. Cei doi presedinti au subliniat in cadrul convorbirii "necesitatea respectarii regulilor si principiilor dreptului international, in special a Cartei Organizatiei Natiunilor Unite".
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

426
Țara care poate deveni peste noapte o putere nuclară de temut. Are resursele necesare, dar o încurcă birocrația
426

898
Război în Orientul Mijlociu - Iranul respinge planul SUA: „Nu există niciun temei pentru negocieri”
898

2.962
VIDEO Iranul lansează cel mai puternic atac împotriva Israelului, chiar înainte de Paștele evreiesc
2.962

69
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
69

39
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
39

108
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
108

2.178
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
2.178

2.529
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.529

95
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
95

2.123
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
2.123

84
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
84

238
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
238

113
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
113
















Comentează