Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Armistițiu în timpul Ramadanului: Negocieri intense între marii actori din Orientul Mijlociu

Pinterest
orientul mijlociu

Reprezentanții qatarezi și americani sunt prezenți în capitala Egiptului pentru a se întâlni cu trimișii Hamas. Washingtonul asigură că Israelul a acceptat "în principiu, elementele" unui acord de armistițiu. Bombardamentele israeliene mortale continuă pentru moment în sudul enclavei, în timp ce teritoriul palestinian este amenințat cu foamete, potrivit ONU, scrie Le Nouvel Observateur, conform Rador Radio România.

Un armistițiu în Gaza în timpul Ramadanului? Este ceea ce urmăresc să obțină mediatorii din Qatar, Statele Unite și Egipt, reuniți la Cairo, unde negocierile au fost reluate duminică.

Potrivit unui organ de presă egiptean pro-guvernamental, reprezentanții qatarezi și americani se află la Cairo, unde trimişii Hamas urmau să "dea un răspuns la propunerea elaborată la Paris" la sfârșitul lunii ianuarie, a indicat o sursă apropiată mișcării islamiste palestiniene.

Această propunere se referă la o pauză de șase săptămâni în luptă și la eliberarea a 42 din cei 130 de ostatici israelieni (se crede că 31 dintre ei au murit) încă ținuți în Gaza contra unor palestinieni închiși de Israel. Obiectivul este realizarea unui armistițiu în ostilitățile care au început în urmă cu aproape cinci luni, înainte de începerea lunii postului musulman, care debutează anul acesta pe 10 sau 11 martie.

Se așteaptă mutarea Israelului

"Israelienii au acceptat, în principiu, elementele acordului", a asigurat, sâmbătă, un înalt oficial american de la Washington, dar Israelul nu a confirmat această informație. Un armistițiu ar putea fi semnat în "24 - 48 de ore", dacă Israelul "acceptă cererile Hamas", a declarat, duminică, un înalt oficial al mișcării teroriste palestiniene, sub acoperirea anonimatului, pentru AFP.

Aceste cerinţe includ "întoarcerea palestinienilor strămutați în nordul Gazei și o creștere a ajutorului umanitar" de ordinul a "400 până la 500 de camioane pe zi", a adăugat el, față de aproximativ 80 în prezent. De asemenea, Hamas cere o încetare definitivă a focului și o retragere a armatei israeliene din Gaza.

La rândul său, Israelul, care a promis că va anihila Hamas, nu şi-a anunțat până acum nicio intenție de a se alătura negocierilor din Egipt, cerând Hamasului să furnizeze o listă a ostaticilor care sunt încă ținuți în Gaza. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a anunțat lansarea viitoare a unei operațiuni majore la Rafah (sud), pentru a-i învinge pe islamiștii palestinieni în "ultimul lor bastion".

Statele Unite fac presiuni

Duminica aceasta, vicepreședinta Statelor Unite, Kamala Harris, a fost primul oficial înalt american care a cerut în mod deschis o încetare a focului. "Având în vedere amploarea suferinței din Gaza, trebuie să existe o încetare imediată a focului pentru cel puțin următoarele șase săptămâni, subiect care este în prezent pe masa negocierilor", a spus ea. "Guvernul israelian trebuie să facă mai mult pentru a crește semnificativ fluxul de ajutor", a spus executivul american, asigurând că "nu există scuze".

Această perspectivă a unui atac israelian în Sud îngrijorează comunitatea internațională, deoarece orașul găzduiește aproape 1,5 milioane de palestinieni, marea majoritate strămutați, prinși la granița închisă cu Egiptul. Duminică seara, un corespondent AFP a raportat mai multe lovituri aeriene israeliene asupra lui Rafah și Khan Yunis, un oraș aflat mai la nord.

Martorii au mai indicat pentru AFP că o lovitură israeliană a lovit un camion umanitar în Deir el-Balah (centru). Contactată de AFP, armata israeliană a declarat, fără a oferi detalii: "Nu a fost lovit un camion umanitar. La rândul său, Semiluna Roșie palestiniană a indicat pe reţeaua de socializare X (fostaă Twitter) că a "transportat cinci morţi şi patru răniţi în urma atacului asupra unui camion comis de o dronă israeliană [...] la Deir el-Balah".

Contraziceri

Pe de o parte, Statele Unite afirmă că Israelul a fost de acord cu încetarea focului, pe de altă parte, israelienii spun că nici măcar nu vor merge la Cairo pentru a participa la negocieri

În jurul negocierilor care vor trebui sau ar trebui să înceapă la Cairo, în capitala Egiptului s-a instalat o confuzie totală cu privire la acceptarea unei încetări a focului între Israel și palestinieni. Statele Unite au dat asigurări în weekend că guvernul israelian a fost de acord cu încetarea focului – dar, duminică, poziția oficială, potrivit ziarelor israeliene, a fost aceea că statul evreu nici măcar nu ar trebui să se deplaseze la Cairo, deoarece Hamasul a refuzat să ofere identitatea ostaticilor aflaţi încă în mâinile lor.

Washingtonul consideră că Israelul a fost de acord cu structura unei propuneri de armistițiu în Gaza și a unui acord de eliberare a ostaticilor, avertizând că Hamas trebuie să fie de acord cu premisele prevederilor, a declarat sâmbătă un înalt funcţionar al administraţiei Statelor Unite. Mediatorii internaționali au lucrat de săptămâni întregi pentru a mijloci acordul înainte de luna sfântă a musulmanilor, Ramadan, care începe pe 10 martie și durează până pe 11 aprilie. Acordul ar permite să ajungă mai mult ajutor la sutele de mii de palestinieni din nordul Gazei.

Israelienii "au acceptat mai mult sau mai puțin" propunerea, care include o încetare a focului de șase săptămâni, precum și eliberarea de către Hamas a ostaticilor considerați vulnerabili, printre care bolnavi, răniți, vârstnici și femei, a afirmat acea sursă – ceea ce nu înseamnă că a transmis o imagine de certitudine pe care comunitatea internațională ar aștepta-o.

"În acest moment, mingea se află oe terenul Hamasului și continuăm să insistăm asupra acestui fapt cât putem de mult", a declarat acesta, vorbind sub acoperirea anonimatului. "Ostaticii trebuie să fie eliberați", "dar nu doresc să creez așteptări într-un fel sau altul".

Reticența dezvăluită de acea sursă avea să se dovedească a fi înţedleaptă duminică, când trebuia să înceapă întâlnirea de la Cairo: Israelul nu și-a trimis echipa de negocieri la Cairo, ca reacție la răspunsul nesatisfăcător primit din partea Hamasului. Cert este că, afirmă partea israeliană, organizația radicală a refuzat, prin intermediul Qatarului, să accepte cererea de transmitere a unei liste a ostaticilor aflaţi în viaţă. În acest context, atât cabinetul de criză israelian, cât și structurile militare ale țării au convenit că nu are sens să se deplaseze la Cairo.

Proiectul de armistițiu

Israelul apreciază că 31 din cei 130 de ostatici aflaţi în mâinile Hamasului sunt morţi. Prima fază a acordului actual prevede eliberarea a 40 de ostatici vii, inclusiv femei, copii, vârstnici și bolnavi, în timpul unui armistițiu de șase săptămâni și eliberarea a aproximativ 400 de prizonieri palestinieni de securitate închiși în Israel. Proiectul de acord prevede negocieri referitoare la eliberarea treptată a ostaticilor rămași, vii și morți, în schimbul unor pauze mai lungi în lupte și a mai multor eliberări de prizonieri palestinieni.

Duminică după-amiază, un membru al Hamas a declarat pentru CNN că gruparea nu va fi de acord cu un acord fără ca Israelul să accepte încheierea războiului din Gaza. Citând "o sursă foarte bine plasată" în cadrul grupării, CNN a informat că celelalte două zone fără acord sunt retragerea trupelor Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) din Gaza și permiterea civililor care locuiesc în Gaza să se întoarcă la casele lor. Hamas mai dorea ca Israelul să accepte sfârșitul războiului în "următoarele 24-48 de ore". "Dacă Israelul va fi acord cu cererile Hamas, care includ întoarcerea palestinienilor strămutați în nordul Gazei și creşterea ajutorului umanitar, acest lucru ar deschide calea către un acord în următoarele 24-48 de ore", a declarat un membru al Hamas pentru AFP. La Cairo, delegația Hamas trebuia să se întâlnească cu mediatori egipteni, din Statele Unite și din Qatar.

Speranțele internaționale referitoare la un acord de succes ca urmare a negocierilor în curs au sporit săptămâna trecută, în urma unei runde mediate de Qatar și de Egipt la Doha. Hamas nu a dat înapoi privind poziția sa conform căreia un armistițiu temporar ar trebui să constituie începutul unui proces de încheiere totală a războiului, dar Israelul a declarat că nu va accepta astfel de condiții.

Foamete

Războiul declanșat pe 7 octombrie 2023 de un atac în sudul Israelului al comandourilor Hamas din Fâșia Gaza a provocat moartea a cel puțin 1.160 de persoane, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe datele oficiale israeliene. De asemenea, aproximativ 250 de persoane au fost răpite în timpul atacului.

Un armistițiu la sfârșitul lunii noiembrie 2023 a permis eliberarea a 105 ostatici în schimbul a 240 de palestinieni închiși de Israel.

În aproape cinci luni de război devastator din Fâșia Gaza, operațiunile militare israeliene lansate ca răzbunare au provocat 30.410 de morți, majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătății Hamas.

Războiul a provocat, de asemenea, o catastrofă umanitară, iar foametea este "practic inevitabilă" pentru 2,2 milioane de oameni, marea majoritate a populației din Gaza, potrivit lui Jens Laerke, purtător de cuvânt al OCHA, agenția Națiunilor Unite pentru coordonarea afacerilor umanitare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.