Guvernul Columbiei a suspendat un armistiţiu convenit cu o grupare rebelă disidentă, după uciderea a patru tineri indigeni din sudul ţării. Victimele au fost recrutate forţat de către rebeli şi au fost ucise în momentul în care au vrut să dezerteze, scrie Rador.
Preşedintele columbian, Gustavo Petro, a declarat că nu există niciun fel de justificare pentru ceea ce a descris a fi o crimă atroce şi a anunţat că operaţiunile împotriva grupării rebele au fost reluate în regiunile în care aceasta acţionează.
Rebelii sunt disidenţi din gruparea de extremă stânga Farc, care a fost cea mai mare grupare armată din Columbia până la semnarea unui acord istoric, în 2016. Sute de membri Farc au respins termenii acordului însă, şi au continuat să lupte. La preluarea mandatului de preşedinte, Gustavao Petro a promis că va avea negocieri de pace cu toate grupările armate şi organizaţiile criminale din Columbia.
Comentează