Arsenal Londra urcă pe primul loc în Premier League după victoria cu Burnley

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 01-11-2025 19:20

Actualizat: 01-11-2025 19:22

Article thumbnail

Sursă foto: arsenal.com

Echipa engleză Arsenal Londra a învins sâmbătă, în deplasare, scor 2-0, gruparea Burnley, în etapa a 10-a din Premier League. Într-un alt meci, Manchester United a terminat la egalitate, 2-2 pe terenul lui Nottingham Forest.

Arsenal şi-a făcut jocul uşor încă din prima repriză, când „tunarii” au înscris de două ori. Viktor Gyokeres a deschis scorul, în minutul 14, iar Declan Rice a pus al doilea gol pe tabelă, în minutul 35. Acesta a fost şi scorul final,  un rezultat care îi duce pe londonezi pe prima poziţie a clasamentului.

Pe City Ground, Manchester United a marcat prima, prin Casemiro, în prima repriză, însă gazdele au venit la conducere în numai trei minute din partea secundă. Morgan Gibbs-White a egalat în minutul 48, pentru ca după două minute Nicolo Savona să facă 2-1 pentru Forest. Amad Diallo a înscris golul egalizator pentru „diavoli”, iar meciul s-a terminat la egalitate, 2-2.

În Premier League conduce Arsenal, cu 25 de puncte. Manchester United este a cincea, cu 17 puncte, iar Crystal Palace are 16 puncte şi ocupă poziţia a 7-a.

Rezultate înregistrate sâmbătă, în etapa a 10-a din Premier League:

Brighton – Leeds United 3-0 (Welbeck 11, Diego Gomez 64, 70);

Burnley – Arsenal Londra 0-2 (Gyokeres 14, D. Rice 35);

Crystal Palace – Brentford 2-0 (Mateta 30, N. Collins 51 autogol);

Fulham – Wolverhampton 3-0 (Sessegnon 9, H. Wilson 62, Mosquera 75 autogol);

Nottingham Forest – Manchester United 2-2 (Gibbs-White 48, Savona 50 / Casemiro 34, Amad Diallo 81).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri