Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Artista britanică Jessie Ware vine la Festivalul Fall in Love, la Mogoşoaia

hungarytoday.hu
Sziget festival muzica concert

Jessie Ware vine la Festivalul Fall în Love, care va avea loc între 2 şi 4 septembrie, pe domeniul Palatului Mogoşoaia. Artista britanică le-a transmis fanilor un mesaj video, potrivit news.ro.

Anul acesta, artista a lansat „Free Yourself”, primul material solo din ultimul an, iar piesa se va auzi live în cadrul festivalului de la începutul lunii Septembrie.

Dacă în 2013, concertul de la Glastonbury al sofisticatei artiste britanice Jessie Ware îi atrăgea drept fani pe Russell Crowe şi Katy Perry, interpreta a avut parte de un succes răsunător şi în 2022, când a urcat din nou pe una dintre cele mai importante scene din lume.

Jessie Ware notează într-un comunicat de presă faptul că „Free Yourself este începutul unei noi epoci pentru mine. Mă emoţionează că oamenii vor avea parte de acest cântec la finalul verii, că vor dansa pe el, vor lăsa inhibiţiile deoparte şi se vor bucura din nou, pentru că şi eu simt acelaşi lucru în ultima perioadă, bucuria de a porni din nou în turneu, de a cânta. Bucură-te, eliberează-te!”

Jessie Ware este una dintre cele mai iubite artiste din Marea Britanie; albumul ei de debut, „Devotion” (2012) s-a clasat pe locul 5 în topul UK Albums, urmat de „Tough Love” (2014), aflat pe locul 9. Trei ani mai târziu, a revenit cu un al treilea album, „Glasshouse” (2017). Cel mai mare succes l-a înregistrat cu albumul de studio „What’s Your Pleasure” (2020), care a ajuns pe locul 3 în topul celor mai bune albume din Marea britanie.

În 2017, artista a lansat un podcast culinar, numit „Table Manners”, în care discută despre familie, gastronomie şi arta conversaţiilor oneste. Podcast-ul este produs împreună cu mama artistei şi găzduieşte, în fiecare săptămână, un nou invitat. Printre invitaţii de până acum se numără Kylie Minogue, Ed Sheeran, Paul McCartney şi Paloma Faith.

Jessie Ware este de asemenea ambasador UNICEF şi a călătorit în Bangladeş, Camerun şi Macedonia de Nord, pentru a fi alături de organizaţie în misiunea sa de a proteja copiii afectaţi de violenţă.

Peste 30 dintre cei mai îndrăgiţi artişti de astăzi se pregătesc să urce pe scenele Festivalului Fall in Love, între 2 şi 4 septembrie, pe domeniile Palatului Mogoşoaia. De la Jessie Ware şi Paolo Nutini, la legendarii Suede şi Arrested Development, Mura Masa, Years & Years, şi mulţi alţii.

Pe scena mare a evenimentului vor performa muzicieni internaţionali, prezenţe constante ale topurilor europene şi nu numai, artişti care au inovat şi continuă să transforme muzica contemporană. A doua scenă a festivalului reuneşte nume sonore din România, precum Subcarpaţi, Viţa de Vie, Vama, Coma sau Macanache, iar cea de-a treia scenă, animată de Dj-i underground români, va ţine publicul la dans până târziu în noapte, în natura de la Mogoşoaia, la început de toamnă.

Anul acesta, energia concertelor va fi completată de activităţi alternative: plimbări cu caiacele pe lac, camping, zone de relaxare în pădurea de arbori seculari (în natura), zonă de food, picnic, instalaţii de artă şi multimedia, photo corners inedite, Cortul Magic - un loc special de joacă pentru copii şi multe alte surprize.

În perioada festivalului Fall in Love, între 2 şi 4 septembrie, participanţii la eveniment vor putea ajunge la festival cu liniile de transport special Bucureşti-Mogoşoaia, tur-retur. Autobuzele vor pleca de la staţia de metrou Intermodal Străuleşti.

Abonamentele sunt disponibile la preţul de 235 lei + taxe / buc. Acestea pot fi achiziţionate pe www.bilete.ro şi din reţeaua naţională Bilete.ro. Copiii sub vârsta de 12 ani au intrare gratuită.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.