Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Artista Camila Cabello şi trupa britanică Bastille vor concerta la Festivalul Internaţional Rock in Rio 2022

radiovacanta.ro
Coldplay

Organizatorii festivalului internaţional Rock in Rio 2022 au anunţat joi că artista americano-cubaneză Camila Cabello şi trupa britanică Bastille se vor afla pe afişul evenimentului, în timp ce membrii Coldplay sunt consideraţi principala atracţie, relatează EFE.

Cabello şi Bastille vor cânta pe 10 septembrie anul viitor la Rock in Rio, alături de Coldplay care au confirmat că turneul din 2022 va avea ca destinaţie oraşe din America Latină, precum şi prezenţa lor la prestigiosul festival din Rio de Janeiro.

Cantautoarea britanica Dua Lipa va concerta pe 11 septembrie şi va fi de asemenea cea care va susţine un recital în ziua de încheiere a festivalului. Artista britanică în vârstă de 26 de ani se alătură altor vedete pop prezente la Rock in Rio, precum Demi Lovato şi Justin Bieber.

Trupele Iron Maiden, Megadeth, Sepultura şi Dream Theater şi-au confirmat de asemenea prezenţa la celebrul festival, alături de rapperul Post Malone şi de artistul Jason Derulo. Afişul este completat de artiştii brazilieni Ivete Sangalo şi IZA, potrivit Agerpres.ro.

Pentru scena alternativă Sunset sunt de asemenea confirmaţi Joss Stone, Corinne Bailey Rae, CeeLo Green şi Macy Gray, alături de brazilienii Duda Beat, Ludmilla şi de 'drag queen' Gloria Grove.

Cea de-a opta ediţie a Rock in Rio era prevăzută să se desfăşoare la Rio de Janeiro în septembrie şi octombrie anul acesta, însă pandemia de COVID-19 i-a obligat pe organizatorii să o amâne pentru anul viitor.

Ediţia din 2022 va fi cea 21-a de la înfiinţarea a festivalului şi a opta desfăşurată la Rio de Janeiro, unde a luat naştere în 1985.

În cei 35 de ani ai festivalului s-au organizat 20 de ediţii la Rio de Janeiro, Lisabona, Madrid şi Las Vegas, cu un total de 119 zile de concerte şi 2.338 de atracţii muzicale care au fost vizionate de 10,2 de milioane de spectatori.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.