VIDEO Direct în istorie: Canadianul Artur Beterbiev l-a bătut pe rusul Dmitri Bivol și a unificat titlurile mondiale la categoria semigrea

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 13-10-2024

Actualizat: 13-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Boxerul canadian Artur Beterbiev a unificat titlurile mondiale la categoria semigrea, după ce l-a învins la puncte pe rusul Dmitri Bivol, sâmbătă, la Riad (Arabia Saudită), transmite AFP.

Deţinător al centurilor de campion în versiunile WBC, IBF şi WBO, pugilistul de origine cecenă, în vârstă de 39 de ani, a obţinut acum şi titlul WBA care îi aparţinea lui Bivol, 33 ani, care era până acum neînvins, având 23 de victorii consecutive, scrie agerpres.ro.

Este pentru prima oară când Beterbiev (21 de victorii, 20 prin KO) nu reuşeşte să se impună înainte de limită, el primind victoria la puncte (116-112, 115-113 şi 114-114).

Este pentru prima oară când un boxer deţine toate titlurile mondiale importante la această categorie.

Promotorul lui Bivol, britanicul Eddie Hearn, a fost nemulţumit de verdictul arbitrilor-judecători, în special de cel care l-a văzut învingător pe Beterbiev cu 116-112.

O revanşă ar putea avea avea între cei doi boxeri în 2025, după ce meciul de sâmbătă, prevăzut iniţial în iunie, a fost amânat pentru octombrie din cauza unei accidentări la genunchi a lui Beterbiev.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri