Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aruba, Barbados și Bermuda au fost eliminate de pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante

UE Uniunea europeana

Consiliul Uniunii Europene a decis vineri eliminarea statelor Aruba, Barbados și Bermuda de pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, după reuniunea de vineri a miniștrilor de Finanțe din UE ECOFIN potrivit mediafax.

Ca urmare, 12 jurisdicții rămân pe lista jurisdicțiilor necooperante: Samoa Americană, Belize, Dominica, Fiji, Guam, Insulele Marshall, Oman, Samoa, Trinidad și Tobago, Emiratele Arabe Unite, Insulele Virgine Americane și Vanuatu.

„Astăzi am scos de pe lista țărilor neecoperante în scopuri fiscale Aruba, Barbados și Bermuda, ca urmare, 12 jurisdicții rămân pe această listă UE a jurisdicțiilor necooperante. Președinția română înțelege situația deosebită a anumitor jurisdicții care au întâmpinat dificultăți în implementarea reformelor fiscale și își exprimă aprecierea pentru disponibilitatea și eforturile făcute de toate jurisdicțiile în acest exercițiu. Munca în legătură cu lista UE a țărilor neecoperante este un proces dinamic, iar Consiliul va continua să analizeze și să actualizeze în mod regulat în 2019, solicitând, în același timp, un proces mai stabil în legătură cu aceasta în 2020”, a declarat Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, în cadrul conferinței susținută cu ocazia reuniunii Afacerilor Economice şi Financiare (ECOFIN).

Lista UE contribuie la eforturile în curs de derulare vizând prevenirea evitării obligațiilor fiscale și promovarea unor principii ale bunei guvernanțe, precum transparența fiscală, echitatea fiscală sau standardele internaționale împotriva erodării bazei impozabile și transferului profiturilor.

Lista a fost creată în decembrie 2017 și este inclusă în anexa I la concluziile adoptate de Consiliu. Aceasta a fost revizuită în martie 2019, în urma unei analize aprofundate a punerii în aplicare a angajamentelor asumate de jurisdicțiile țărilor terțe implicate în acest proces.

Barbados și-a asumat angajamente, la un nivel politic înalt, de a răspunde preocupărilor exprimate de UE legate de înlocuirea regimurilor preferențiale dăunătoare din stat, printr-o măsură cu efect echivalent, pe când Aruba și Bermuda și-au pus deja în aplicare angajamentele. Bermuda își menține totodată angajamentul de a răspunde preocupărilor exprimate de UE în domeniul fondurilor de plasament colectiv. În consecință, Barbados și Bermuda vor fi mutate de la anexa I la concluzii la anexa II, care include jurisdicții care și-au asumat suficiente angajamente de a-și reforma politicile fiscale, pe când Aruba va fi eliminată integral din ambele anexe.

Pe agenda reuniunii ECOFIN s-au regăsit subiecte precum Directiva privind structurile accizelor la alcool şi băuturi alcoolice, Directiva privind regimul general al accizelor, impozitarea serviciilor digitale, revizuirea listei UE referitoare la jurisdicţiile necooperante, Semestrul European. reuniunea a fost prezidată de ministrul român al Finanțelor Eugen Teodorovici.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.