Asalt asupra Capitoliului: Comisia specială de anchetă a solicitat informaţii de la trei congresmeni republicani

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 02-05-2022

Actualizat: 02-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres - Reuters

Comisia specială a Camerei Reprezentanţilor a Congresului american care anchetează asaltul susţinătorilor fostului preşedinte Donald Trump asupra Capitoliului, pe 6 ianuarie 2021, a solicitat interviuri cu trei parlamentari republicani, afirmând că aceştia deţin informaţii despre planificarea evenimentelor de la Washington din acea zi, relatează luni Reuters.

Într-un comunicat dat luni publicităţii, comisia a menţionat că doreşte să discute cu deputaţii republicani Andy Biggs, Mo Brooks şi Ronny Jackson.

Benny Thompson şi Liz Cheney, care conduc comisia respectivă, au precizat că cei trei colegi de-ai lor au datoria patriotică de a coopera în cadrul acestei anchete, potrivit Agerpres.ro.

''Comisia de selecţie a aflat că mai mulţi colegi deţin informaţii legate de investigaţia noastră asupra faptelor, circumstanţelor şi cauzelor evenimentelor din 6 ianuarie'', au declarat Thompson şi Cheney.

În 6 ianuarie 2021, câteva mii de susţinători ai fostului preşedinte american Donald Trump au pătruns în sediul Congresului Statelor Unite, încercând să împiedice validarea rezultatului alegerilor prezidenţiale câştigate de Joe Biden.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri