Guvernatorul statului american California, Gavin Newsom, a respins joi eliberarea condiţionată a lui Sirhan Sirhan, asasinul lui Robert Kennedy în 1968, pentru care şi-a dat totuşi acceptul o comisie specializată vara trecută, relatează AFP și Agerpres.
Guvernatorul a precizat că deţinutul, în vârstă de 77 de ani, reprezintă în continuare "o ameninţare pentru securitatea publică" şi că el refuză "să îşi accepte vina în această crimă", se arată într-un comunicat al biroului său.
Sirhan Sirhan a fost declarat vinovat la 17 aprilie 1969 de uciderea senatorului de New York, fratele mai mic al lui John Fitzgerald Kennedy. El a fost condamnat la moarte, însă pedeapsa i-a fost comutată în detenţie pe viaţă în 1972, datorită unei scurte eliminări a pedepsei capitale în California.
În august anul trecut, Comisia pentru eliberări condiţionate din California şi-a dat în cele din urmă acordul pentru ieşirea din închisoare a lui Sirhan Sirhan, după ce a refuzat asta de 15 ori.
Decizia a fost apoi înaintată guvernatorului, care are puterea de a o respinge sau de a o modifica.
"Asasinarea senatorului Kennedy de către domnul Sirhan se numără printre cele mai cunoscute crime din istoria Americii", a scris guvernatorul Newsom în comunicat.
"După decenii petrecute în închisoare, el nu şi-a corectat niciodată defectele care l-au dus la asasinarea senatorului Kennedy. Domnul Sirhan nu are luciditatea necesară care să îl împiedice să ia decizii la fel de periculoase ca în trecut", a adăugat el.
Imigrant palestinian, Sirhan Sirhan l-a asasinat pe 'Bobby' Kennedy la Hotelul Ambassador din Los Angeles, când senatorul făcea campanie pentru a obţine învestitura democrată în vederea alegerilor prezidenţiale. Alte cinci persoane au fost rănite.
Criminalul şi-a justificat atunci fapta prin sprijinul lui Robert Kennedy pentru vânzarea de avioane militare Israelului.
În precedenta cerere de eliberare condiţionată în 2016, Sirhan a afirmat că a băut prea mult în seara crimei şi că şi-ar fi dorit "să nu se fi întâmplat nimic".
El a mai spus că mărturisirea făcută în timpul procesului a fost determinată de faptul că avocatul l-a sfătuit prost şi l-a convins că este vinovat.
Asasinul lui Robert Kennedy rămâne în închisoare și după 54 de ani: Guvernatorul Californiei întoarce decizia de eliberare condiționată
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

318
Viitorul lider de la Budapesta redefinește relațiile cu Kievul - Care sunt noile linii roșii
318

645
Prințul William a rupt tradiția: de ce a respins total ideea unei ceremonii grandioase cu ocazia numirii sale în funcția de Prinț de Wales
645

55
Israelul îl va convoca pe ambasadorul Italiei în urma comentariilor sale privind morțile civililor din Liban
55

20
Chevron şi Shell pregătesc noi acorduri pentru petrol şi gaze în Venezuela
20

47
Atacul din apropierea consulatului israelian la Istanbul - 12 persoane au fost arestate
47

1.457
Epuizarea unei națiuni: de ce maghiarii au refuzat să mai fie părtașii experimentului lui Viktor Orbán
1.457

44
Vizta Papei Leon în Algeria - Două presupuse tentative de asasinat au fost dejucate
44

1.554
Cea mai mare victorie a Bruxelles-ului din ultima perioadă: cum schimbă înfrângerea lui Orban harta puterii în Uniunea Europeană
1.554

3.010
Răsturnare de situație pe piața energetică: Rusia este pregătită să furnizeze gaze Uniunii Europene
3.010

2.271
Decizie a noului regim de la Budapesta: Peter Magyar nu o să inițieze discuții cu Trump și Putin / VIDEO
2.271

1.759
Alertă de colaps în aviația europeană: criza kerosenului scumpește biletele și golește aeroporturile
1.759

3.515
„Nu-i port pică lui Kelemen Hunor” - Convorbire telefonică cu șeful UDMR, anunțată de câștigătorul alegerilor din Ungaria / VIDEO
3.515

3.057
FOTO Escaladare periculoasă în Golf: Trump amenință că navele care se apropie de blocadă vor fi 'ELIMINATE imediat'
3.057
















Comentează