Șase copii, cu vârste între 3 luni și 8 ani, au fost salvați de polițiști dintr-o casă în flăcări, în Vrancea

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 21-04-2020

Actualizat: 21-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Şase copii cu vârste cuprinse între trei luni şi opt ani au fost salvați, marți, de voluntari și polițiști dintr-o casă din localitatea Poiana Cristei, județul Vrancea, în care a izbuncit un incendiu, anunță MEDIAFAX.

Incendiul a avut loc marţi în localitatea Poiana Cristei, județul Vrancea.

Citește și: Klaus Iohannis: O relaxare va fi făcută în paşi după 15 mai

Pompierii voluntari şi poliţiştii au fost alertaţi prin numărul unic de urgenţă 112 de vecini, care au spus că în casa cuprinsă de flăcări se află șase copii, pe care au încercat să îi scoată, dar nu au reușit.

„Poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că la o locuinţă din comuna Poiana Cristei ar fi izbucnit un incendiu, iar în interiorul imobilului se află 6 minori cu vârste cuprinse între 3 luni şi 8 ani, pe care vecinii au încercat să îi scoată, însă nu au reuşit să intre în locuinţă. Poliţiştii s-au deplasat cu rapiditate la faţa locului şi împreună cu voluntarii din zonă au scos copiii din casă înainte ca aceştia să fie afectaţi de incendiu”, au anunţat reprezentanţii IPJ Vrancea.

Citește și: Victor Ponta reacționează după declarația ministrului Sănătății: Se pare ca anturajul l-a stricat deja

Incendiul a fost stins de pompieri, pagubele materiale fiind mici.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri