Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șase migranți din Siria și Pakistan au fost evacuați din România sub escortă

NEWS.ro
migranti irak

Şase persoane din Siria şi Pakistan sunt îndepărtate de pe teritoriul României, luni, sub escortă, urmând să li se interzică revenirea în ţară timp de cinci ani, relatează Agerpres.

Conform unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul General pentru Imigrări, misiunea e asigurată de poliţiştii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luaţi în Custodie Publică Arad.

Străinii scoşi din ţară sunt bărbaţi, au vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani şi se aflau în custodie publică.

"Pe numele cetăţenilor străini a fost dispusă măsura îndepărtării sub escortă ca urmare a depistării acestora în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Până la punerea în aplicare a măsurii, persoanele au fost luate în custodie publică şi cazate în centrul specializat de la Arad", precizează comunicatul.

Pe durata menţinerii custodiei publice, poliţiştii de imigrări au desfăşurat toate demersurile necesare îndepărtării sub escortă, conform procedurii de readmisie prevăzută de Acordul de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană şi Republica Serbia.

Citește și: Judecătoarea Evelina Oprina, care și-a anunțat candidatura la șefia CSM, acuză jocuri subterane: 'Alții au, doresc și pot să aibă asemenea preocupări'

Cei şase bărbaţi vor fi conduşi la punctul de trecere a frontierei de stat pentru a fi transferaţi autorităţilor din Serbia, iar la ieşirea din ţară pe numele lor se va institui măsura nepermiterii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.