Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șase percheziții și 19 persoane audiate într-un dosar de proxenetism

mascati_perchezitii_95629700

Poliţiştii din Argeş efectuează miercuri şase percheziţii, dintre care una la o societate care deţine un salon de masaj erotic, într-un dosar care vizează săvârşirea infracţiunii de proxenetism, potrivit Agerpres.

Dosarul este instrumentat de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti, acţiunea beneficiind de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. 

"Din cercetări a reieşit că, de la începutul anului 2015 şi până în prezent, trei persoane, în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale care deţine saloane de masaj erotic, ar fi determinat şi ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către angajatele societăţii. Ulterior, acestea ar fi întreţinut raporturi sexuale contra cost, atât in incinta saloanelor, cat şi în diverse unităţi de cazare de pe raza judeţului Argeş", se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. 

Persoanele vizate de anchetă ar fi obţinut din activitatea infracţională peste 300.000 de lei, conform aceleiaşi surse. 

După finalizarea percheziţiilor, 19 persoane vor fi conduse la sediul Poliţiei Municipiului Piteşti pentru audieri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.