ASF anunţă că nu poate stopa explozia preţurilor de pe piaţa RCA: va merge totuşi la audieri în Parlament

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 08-02-2022

Actualizat: 08-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: playtech.ro

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va da curs oricărei invitaţii de a se prezenta în Parlament, însă precizează că nu poate interveni în modul de stabilire a preţurilor pe piaţa RCA, întrucât acest lucru ar însemna încălcarea legislaţiei europene, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Citeşte şi: Video - Vești neaşteptate pentru șoferi: Guvernul ar putea înființa o companie de stat, pentru asigurări

Autoritatea de Supraveghere Financiară a luat la cunoştinţă de anunţul făcut de Partidul Naţional Liberal de a solicita audierea preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară într-o şedinţă comună a Comisiilor de Buget-Finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în scopul prezentării situaţiei din piaţa RCA (asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie), precum şi soluţiile pe termen lung.

Conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară va da curs oricărei invitaţii din partea Parlamentului, pentru a prezenta lămuriri cu privire la activitatea sa şi la evoluţiile pieţelor pe care le supraveghează, se menţionează în comunicat.

"Totodată, având în vedere legislaţia europeană în vigoare, Autoritatea de Supraveghere Financiară a menţionat întotdeauna faptul că nu poate interveni, în sensul impunerii nivelului primelor de asigurare, indiferent de categoria şi tipul autovehiculului sau de segmentul în care se încadrează proprietarul acestuia. Orice încălcare a directivelor europene (în cazul de faţă, Directiva 2009/138/EC privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare - Solvabilitate II) poate atrage procedura de infringement", au explicat reprezentanţii ASF.

Cu referire la modul de stabilire a tarifelor RCA de către societăţile de asigurare, ei precizează că acestea îşi calculează tarifele RCA bazându-se, în principal, pe propriul istoric al daunalităţii şi pe previziunile cu privire la evoluţia acesteia şi a altor cheltuieli care decurg din încheierea contractelor RCA, potrivit art. 18 - Stabilirea primei de asigurare RCA şi informarea asiguratului din Legea nr. 132/2017.

Anterior, tot luni, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat că liberalii vor solicita audierea în Parlament a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu.

"Cea de-a doua concluzie a şedinţei noastre de astăzi ţine de o problemă a sistemului de asigurări, problemă generată poate şi de falimentul unei mari companii de asigurări anul trecut şi soluţiile pe care ni le dorim în acest moment ţin, pe de-o parte, de stoparea creşterii preţurilor poliţelor RCA, iar, pe de altă parte, de anumite măsuri pe care ni le dorim a fi adoptate pentru a preîntâmpina anumite posibile practici similare a celor care, din păcate, au dus la falimentul acestei mari companii şi la generarea tuturor problemelor ulterioare", a precizat Stroe. El a informat că PNL va solicita audierea preşedintelui ASF într-o şedinţă comună a Comisiilor de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. "Trebuie să ne asigurăm că nu poate fi vorba de o anumită lipsă de acţiune ca în cazul crizei din zona energiei şi, pe de altă parte, trebuie să ne asigurăm că în momentul de faţă ASF studiază şi vine cu propuneri concrete privind stabilizarea preţurilor asigurărilor în România. Afectaţi sunt deopotrivă atât proprietarii de maşini şi vehicule, cât şi transportatorii", a explicat purtătorul de cuvânt al PNL.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri