Decizie pe piața RCA: Firmele de asigurări nu vor mai plăti contribuția la ASF

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 12-04-2023

Actualizat: 13-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: ISF

Consiliul ASF a aprobat o modificare normativă care suspendă plata contribuției pe care asigurătorii RCA o plătesc către instituție pentru activitatea de supraveghere. Măsura se va aplica începând cu 1 mai și până la finalul lunii octombrie 2023, conform studiifinanciare.ro.

“Consiliul ASF a aprobat Proiectul de Regulament privind neaplicarea temporară a cotei pentru exercitarea supravegherii și controlului activității de asigurări obligatorii de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie”, anunță un comunicat ASF.

Firmele de asigurare autorizate să vândă RCA nu vor mai contribui cu 1% din Primele Brute Subscrise (PBS) pe acest segment timp de 6 luni.

Decizia ASF vine în completarea măsurilor luate prin HG de plafonare a tarifelor RCA.

În acest moment, în piața din România mai activează opt societăți de asigurare care vând RCA, după ce Euroins și-a pierdut autorizația de funcționare: Groupama (liderul pieței asiguărilor la final de 2022), Allianz Țiriac, Omniasig, Asirom, Grawe, Axeria Iard, Generali și HD Insurance.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri