Asistenta de la Spitalul Pantelimon, DEMISĂ: Făcuse o transfuzie sanguină greşită

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 25-04-2017

Actualizat: 25-04-2017

Article thumbnail

Sursă foto: jurnalul.ro

Asistenta care a administrat o transfuzie greşită unui pacient internat la spitalul Pantelimon a fost dată afară. Aceasta este decizia comisiei de disciplină, după ce bărbatul a decedat. Femeia fusese amendată săptămâna trecută cu 1.000 de lei, de Direcţia pentru Sănătate Publică.

În acelaşi timp, ministrul Sănătăţii susţine că, pe lângă greşeala cadrului medical, au fost şi probleme manageriale. „Colegii mei de la inspecţie au identificat şi probleme manageriale, probleme de aprovizionare cu echipamente de identificare a sângelui şi probleme legate de proceduri cu privire la ultimul control înainte de administrarea perfuziei. Din acest motiv, vom gândi măsuri în acest sens. Luăm în discuţie inclusiv schimbarea echipei manageriale”, a declarat Florian Bodog, conform TVR.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri