Asociaţia CFA România, în parteneriat cu Asociaţia Analiştilor Financiari Bancari din România, Asociaţia Trezorierilor din România şi ACI România, organizează joi conferinţa cu tema "Finanţe sustenabile: cum finanţăm transformarea".
"Această conferinţă are loc în contextul evoluţiilor de mare actualitate în ceea ce priveşte "înverzirea" sistemelor financiare, discuţiilor din ce în ce mai efervescente cu privire la schimbările climatice şi locul sectorului financiar şi al băncilor centrale în acest demers. ESG - Environment, Social, Governance - este un acronim care se regăseşte din ce în ce mai des în multe aspecte ale vieţii noastre profesionale şi chiar personale. Totodată, agendele publice reliefează creşterea importanţei criteriilor ESG în ceea ce priveşte politicile de creditare precum şi analiză şi reglementare macro-prudenţială. Şi cel mai important, o economie care să răspundă la aceşti trei factori are nevoie de surse şi resurse. De aceea, în cadrul dezbaterilor vom încerca să aflăm răspunsuri la întrebările: Care sunt sursele care vor finanţa economia "verde"? În cât timp ESG va deveni un domeniu reglementat şi ce autoritate îşi va asuma acest rol? Care vor fi indicatorii pe care îi vor urmări analiştii financiari? Cum vor fi încorporaţi aceşti indicatori în modelele de evaluare? Şi nu în ultimul rând, cum dezvoltăm specialişti în domeniul financiar care să analizeze, evalueze şi susţină transformarea companiilor", precizează organizatorii, conform agerpres.
Evenimentul îi va aduce la masa dezbaterii online, printre alţii, pe: Cristian Popa - membru în Consiliul de Administraţie al BNR şi membru în Consiliul Director al Asociaţiei CFA România, Alexandra Smedoiu - preşedinta CFA România, Florian Neagu - director adjunct în cadrul Direcţiei Stabilitate Financiară a BNR, Sorin Petre - partener PWC & preşedintele Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România (ANEVAR), Sorin Elisei - director de Sustenabilitate la Deloitte România, Ştefan Frangulea - preşedintele Asociaţiei Trezorierilor din România, Daniela Ropota - preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar Bancari din România (AAFBR).
Asociaţia CFA România organizează, joi, conferinţa 'Finanţe sustenabile: cum finanţăm transformarea'
Explorează subiectul
Articole Similare

1.418
Cine este Karina Pavăl, moștenitoarea imperiului Dedeman, arhitecta mega-tranzacției Carrefour
1.418

44
Șefa BCE: „Nu impozitelor pe capitalul care părăsește Europa, ci stimulentelor pentru a-l păstra”
44

1.422
Cele mai importante evenimente interne de săptămâna următoare: reforma în administrație, programul de relansare economică, pensiile magistraților
1.422

1.331
Ofensivă economică PSD: Câciu propune plafonări de prețuri și sprijin direct pentru 3 milioane de români
1.331

52
Zona euro analizează strategii pentru „suveranitate monetară” și reducerea dependenței de dolar
52

43
Săptămână mixtă! Bursa de la București scade cu 1,29%, însă lichiditatea explodează la peste 1,1 miliarde lei
43

824
UE visează la independență digitală, însă realitatea arată o dependență profundă de SUA
824

152
Numărul pensionarilor din România scade ușor în ianuarie, dar pensia medie urcă la 2.779 lei
152

45
Banca Centrală Europeană extinde pentru toate băncile centrale din lume accesul de urgenţă la euro
45

58
Capitala pierde câteva sute de angajați în noiembrie, dar salariile urcă și șomajul scade
58

64
Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit şi indisponibilizat peste 35.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute
64

3.005
„Invențiile fiscale au îngropat economia” - Economist: doar tăierile și ieftinirea creditelor ne mai pot salva în 2026
3.005

3.539
Revenire surpriză pe piața din România: Uber readuce un serviciu major la care renunțase în urmă cu șase ani
3.539

















Comentează