Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Asociaţia Editorilor din România lansează Pactul pentru lectură

playtech.ro
carte

Asociaţia Editorilor din România propune pentru 2023 un calendar susţinut al dezbaterilor pe teme actuale, precum şi evenimente expoziţionale de anvergură dedicate cărţii, în mai multe oraşe din ţară şi în Chişinău, capitala Republicii Moldova, informează un comunicat transmis Agerpres.

Primul eveniment va avea loc miercuri, la Librăria Humanitas Lipscani, 15 februarie fiind declarată prin lege Ziua Lecturii. Cu prilejul acestei zile, AER va lansa Pactul pentru lectură. La discuţie vor fi invitaţi să participe politicieni, factori de decizie din ministerele de resort, profesori, specialişti în educaţie, jurnalişti, reprezentanţi ai elevilor şi părinţilor.

Următorul dialog este programat pe 27 martie, iar tema va fi starea literaturii române de o parte şi de alta a Prutului, în contextul sărbătoririi Zilei Unirii Basarabiei cu România pe 27 martie, şi al eforturilor continue ale editorilor din România şi Republica Moldova de a crea o piaţă comună a cărţii de limba română, inclusiv prin intermediul Salonului Internaţional de Carte Bookfest Chişinău - programat în acest an în perioada 30 august - 3 septembrie.

Cea de-a treia întâlnire va avea ca punct de pornire sărbătorirea, la 23 aprilie, a Zilei Cărţii şi Drepturilor de Autor, şi va încerca să aducă în faţa publicului problemele specifice ale acestui domeniu, în special pirateria, concurenţa neloială şi plagiatul, care au căpătat în ultimii ani accente dramatice.

Calendarul dezbaterilor AER din acest prim semestru al anului 2023 se va încheia în spaţiile special amenajate la Salonul Internaţional de Carte Bookfest de la Bucureşti (24-28 mai, Romexpo). Pe agendă sunt discuţii despre literatura pentru copii şi importanţa decisivă a lecturii în dezvoltarea lor; dezbateri despre corelaţia fatală dintre lipsa educaţiei şi sărăcie; prezentarea unui pachet de soluţii punctuale, pe termen scurt, şi de perspectivă, pentru ca România să revină în rândul ţărilor care preţuiesc lectura, educaţia, performanţa culturală.

Ediţiile Bookfest din ţară vor fi, de asemenea, gazdă pentru dezbateri similare:

- Bookfest Timişoara, ediţia a X-a (30 martie - 2 aprilie 2023): Centrul Regional de Afaceri CRAFT;

- Bookfest Târgu Mureş, ediţia a VIII-a (29 septembrie - 1 octombrie 2023): Teatrul Naţional din Târgu Mureş (eveniment în curs de confirmare)

- Bookfest Cluj-Napoca, ediţia a X-a (5-8 octombrie 2023): Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Simion Bărnuţiu;

- Bookfest Braşov, ediţia a VII-a (19-22 octombrie 2023): Aula Universităţii Transilvania din Braşov.

Conform statisticilor, România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte consumul de carte. Cu o cifră de afaceri de circa 60 de milioane de euro înregistrată de edituri din comercializarea de carte, România este depăşită de toate ţările din Uniunea Europeană, fiind la o distanţă astronomică de Germania, cea mai mare piaţă de carte din Europa, care înregistrează vânzări anuale de circa 9 miliarde de euro.

Asociaţia Editorilor din România este cea mai veche asociaţie profesională din mediul editorial, fondată în 1991 şi reuneşte cele mai importante edituri din România. AER este organizatorul Salonului de Carte Bookfest, care are ediţii în România (Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Timişoara) şi în Republica Moldova (Chişinău).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.