Un grup de voluntari din cadrul Asociaţiei "Oameni, valori, fapte" au vizitat Centrul pentru persoane vârstnice de la Mironeşti, din judeţul Giurgiu, fiind astfel alături de vârstnicii care nu au mai fost vizitaţi de mult timp de cei apropiaţi, pentru a-i scoate din rutina zilnică şi a-i face să zâmbească, conform agerpres.
"Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu şi Asociaţia 'Oameni, valori, fapte' au pus bazele unei colaborări de durată, în sprijinul beneficiarilor de asistenţă socială din judeţul Giurgiu. Astfel, o echipă de voluntari, mulţi dintre ei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, au vizitat în aceste zile Centrul pentru persoane vârstnice Mironeşti. Acolo, voluntarii au stat de vorbă cu beneficiarii centrului, au realizat împreună aranjamente florale, reuşind astfel, în primul rând, să-i scoată pe bătrâni din rutina zilnică, iar pe cei care nu au mai fost vizitaţi de rude de mult timp i-au făcut să zâmbească", se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de Consiliul Judeţean Giurgiu.
Totodată, bătrânii au primit cadouri constând în dulciuri şi fructe din partea elevilor Colegiului "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti.
Conducerea DGASPC Giurgiu a precizat că astfel de întâlniri între voluntarii Asociaţiei "Oameni, valori, fapte" şi bătrânii din centrul de la Mironeşti vor mai avea loc, iar voluntarii vor organiza diverse activităţi creative şi de relaxare pentru a susţine sănătatea atât fizică, cât şi emoţională a vârstnicilor.
Asociaţia 'Oameni, valori, fapte' în vizită la vârstnicii care nu au mai fost vizitaţi de mult timp de cei apropiaţi
București
12°C
Articole Similare

243
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
243

743
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
743

1.210
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.210

2.766
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
2.766

2.168
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.168

3.724
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
3.724

87
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
87

2.070
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
2.070

2.756
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
2.756

69
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
69

160
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
160

62
Lovitură pentru industria jocurilor de noroc: Sectorul 6 spune „stop” sălilor din cartiere. Decizia finală e la Primăria Capitalei
62

4.338
Dovada că omenirea se îndreaptă cu viteză spre un final apocaliptic: Scene parcă desprinse din Biblie se vor petrece pe Pământ
4.338
















Comentează