Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România solicită tuturor liderilor politici ai partidelor parlamentare încheierea de urgenţă a unui Pact pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, subliniind că este nevoie un plan rapid de implementare şi un angajament ferm pentru punerea în aplicare a reformelor, finalizarea investiţiilor şi decontarea acestora.
"În contextul crizei politice şi sanitare care continuă să macine ţara de mai bine de un an, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) solicită tuturor partidelor politice parlamentare responsabile încheierea unui pact pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în conformitate cu cele asumate deja de România în relaţia cu Comisia Europeană. AOAR solicită de urgenţă explicitarea circuitului financiar şi clarificarea utilizării resurselor ce vor fi obţinute din prefinanţare, asumarea publică a calendarului de reforme şi investiţii din PNRR şi implementarea riguroasă a acestora", se menţionează într-un comunicat al AOAR transmis, luni, AGERPRES.
Reprezentanţii Asociaţiei semnalează că sunt mai puţin de 5 ani, până în august 2026, "pentru a reforma o ţară, a investi masiv şi a recupera decalaje de dezvoltare importante, cu un calendar ce nu permite nicio amânare".
Ei reamintesc că mai este o săptămână până la aprobarea finală a PNRR în Consiliu (28 octombrie - 1 noiembrie 2021) şi aproximativ o lună până la transmiterea cererii şi intrarea în ţară a prefinanţării în valoare de 3,8 miliarde de euro (noiembrie 2021). De asemenea, avem un termen de două luni pentru a îndeplini 21 de jaloane (31 decembrie 2021), opt luni pentru a aproba 20 de legi în Parlament (30 iunie 2022), 11 luni pentru a obţine şase miliarde de euro (30 septembrie 2022) şi trei ani până la alegerile viitoare, pentru a obţine 19,5 miliarde de euro (30 septembrie 2024).
"Ne lipsesc însă o parte dintre pilonii fundamentali pentru PNRR şi nu avem sistemul de management, audit, control şi procedurile aferente aprobate, sistemul IT implementat, structuri de monitorizare şi de coordonare funcţionale, structuri dedicate în fiecare minister responsabil de reforme şi investiţii, şi nici OUG-uri pentru operaţionalizarea PNRR. Avem însă un plan de reformă şi investiţii finanţat, cu termene clare, asumat în relaţia cu Comisia Europeană şi la care România s-a angajat. Este necesar, deci, un plan rapid de implementare şi un angajament ferm pentru punerea în aplicare a reformelor, finalizarea investiţiilor şi decontarea acestora. Acest lucru nu se poate întâmpla în lipsa unui Guvern responsabil şi a unui acord politic pentru susţinerea unui program de guvernare centrat pe implementarea PNRR în Parlament", susţin oamenii de afaceri.
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România solicită tuturor partidelor parlamentare încheierea de urgenţă a PNRR
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

19
Numărul de posturi ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a crescut cu 1.510 în ianuarie 2026 (Ministerul Finanţelor)
19

23
Comisarul european pentru comerţ a discutat cu reprezentantul SUA situaţia taxelor vamale şi a mineralelor critice
23

2.004
Prețul la carburanți explodează din nou: motorina sare spre 11 lei
2.004

36
Raiffeisen va plăti 591 milioane de euro pentru Garanti BBVA din România
36

5.460
Ilie Bolojan trece la amenințări: Va face publice numele băieților deștepți din energie
5.460

70
Dumitru Chisăliţă: România nu ar trebui să vândă doar energie, ci să devină un pol european de securitate energetică
70

54
BYD, cel mai mare producător mondiale de vehicule electrice, raportează o scădere a profitului în 2025
54

143
Navă de croazieră cu 173 de turişti din SUA, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Germania şi Malta, în Portul Constanţa - Turiştii pot face o excursie de o zi pe Dunăre, pot degusta vinuri sau vizita oraşul
143

41
70 de milioane de copii fără acces la reţelele sociale - Ce interdicţie a intrat în vigoare
41

2.584
Cifrele ascunse din buget: încasările reale cad, iar Guvernul ține aparențele cu artificii statistice
2.584

46
Artisan Food Market, sâmbătă şi duminică, la Hanul lui Manuc
46

49
Raiffeisen Bank România achiziţionază entităţile grupului Garanti BBVA România
49

68
China suspendă importurile de carne de vită provenit de la un furnizor din Argentina după ce într-un transport de 22 de tone a fost detectat un antibiotic interzis
68
















Comentează