DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Asociaţia ’Telefonul Copilului’ a primit statut de utilitate publică

radioiasi.ro
protectia copilului

Asociaţia ”Telefonul Copilului”, care gestionează în România numărul unic european de asistenţă pentru copii - 116 111 - a fost declarată ca fiind de utilitate publică, potrivit unei Hotărâri adoptate joi de Guvern, informează news.ro.

Asociaţia ”Telefonul Copilului” a fost înfiinţată în anul 2006, după finalizarea funcţionării serviciului 0800 8 200 200, timp de cinci ani, în cadrul programelor Phare finanţate de Uniunea Europeană. În anul 2008, Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii (ANC) i-a acordat licenţa pentru implementarea numărului unic european de asistenţă pentru copii - 116 111, România fiind a treia ţară din Uniunea Europeană care a pus la dispoziţia copiilor acest număr unic.

Până la sfârşitul anului 2017, Asociaţia “Telefonul Copilului” a înregistrat peste 2,3 milioane de apeluri telefonice, iar din totalul situaţiilor prezentate, în 75.332 a fost necesară intervenţia instituţiilor abilitate, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.

Activităţile desfăşurate de asociaţie (de informare cu privire la respectarea drepturilor copiilor, de consiliere psihologică şi juridică, de îndrumare către instituţiile în măsură să acorde asistenţa necesară, de urmărire a modului de soluţionare a cazurilor şi de monitorizare a respectării drepturilor copilului în urma cazurilor înregistrate şi informarea instituţiilor abilitate cu privire la problemele întâmpinate de copii) contribuie la dezvoltarea comunităţii locale şi întărirea parteneriatului cu entităţi publice/private în diverse sectoare de interes social, spune sursa citată.

"De la constituire şi până în prezent, asociaţia a dezvoltat în mod constant  parteneriate cu instituţii publice centrale (Inspectoratul General al Poliţiei, Ministerul Educaţiei Naţionale, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, Instituţia Avocatului Poporului, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului) şi instituţii subordonate instituţiilor publice centrale, iniţiind şi derulând  programe şi proiecte care au avut drept scop protejarea copiilor împotriva oricărei încercări de încălcare a drepturilor lor, împotriva oricărei forme de abuz", precizează Guvernul.

Din rapoartele de activitate rezultă că organizaţia non-guvernamentală a asigurat, în ultimii trei ani, servicii pentru un număr mediu anual de 115.000 de beneficiari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.