Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Asociațiile consumatorilor din Europa au depus o plângere împotriva TikTok

rollingstone.com
TikTok

Un grup de asociaţii ale consumatorilor din Europa au anunţat marţi că au depus o plângere împotriva reţelei sociale TikTok, pe care o acuză că abuzează de drepturile şi datele utilizatorilor, în mare parte foarte tineri, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Biroul european al asociaţiilor consumatorilor (BEUC), care reuneşte mai multe astfel de asociaţii, solicită Comisiei Europene lansarea unei anchete "aprofundate" privind practicile acestei aplicaţii foarte populare de distribuire de clipuri video.

La mijlocul lunii trecute, TikTok a înăsprit setările de confidenţialitate pentru utilizatorii cu vârsta între 13 şi 15 ani, la câteva zile după ce o serie de observatori au acuzat că permite accesul la clipuri cu conotaţii sexuale având ca protagonişti minori.

La sfârşitul lui ianuarie, autorităţile italiene au blocat accesul la reţea pentru utilizatorii a căror vârstă nu poate fi garantată, după moartea prin asfixiere a unei fetiţe de 10 ani din Sicilia, după ce a participat la "jocul fularului" pe reţeaua socială.

Citește și: Vlad Voiculescu explică haosul de la Balș: ‘Hârtiile cu aparținătorii victimelor erau în spital, iar Poliția a sigilat clădirea!’

Într-un comunicat citat de AFP, asociaţia franceză UFC-Que Choisir, una din semnatarele plângerii, a apreciat că TikTok "nu reuşeşte" să îi protejeze pe tineri şi a evocat o serie de neajunsuri ale politicilor acesteia în ce priveşte protecţia împotriva publicităţii ascunse şi a conţinuturilor "potenţial periculoase".

În plus, platforma acceptă crearea de conturi începând de la 13 ani, dar 45% dintre copiii sub această vârstă au indicat că folosesc respectiva aplicaţie, în Franţa, a notat asociaţia citată.

Aceasta a denunţat şi "sistemul înşelător" al "cadourilor virtuale" de recompensare a clipurilor preferate de utilizatori. Potrivit UFC, TikTok "face orice pentru ca utilizatorul să uite că este vorba de bani reali", ceea ce este o "practică detestabilă".

Mai mult, asociaţia a apreciat că datele utilizatorilor sunt "supraexploatate, contrar obligaţiilor GDPR", iar TikTok "îşi permite practic să facă ce vrea cu video-urile publicate - să le folosească, să le modifice, să le reproducă fără ca utilizatorii să aibă vreun cuvânt de spus".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.