'Asta nu va rămâne așa!' - Primar atacat în Spania de români după ce le-a tăiat curentul și apa

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 03-12-2025 10:02

Article thumbnail

Sursă foto: abc.es

Un cuplu de cetățeni români și un alt conațional sunt judecați în Spania pentru un atac violent asupra primarului localității Burguillos, din provincia Sevilla. Parchetul a solicitat pedepse de până la patru ani de închisoare împotriva unuia dintre inculpați, pentru agresarea primarului Domingo Delgado și a unor membri ai familiei acestuia.

Incidentul a avut loc în seara de 9 martie 2022 și ar fi fost o represalie după ce poliția locală și un angajat al companiei de electricitate Endesa au întrerupt alimentarea cu curent și apă la locuința inculpaților, descoperind că utilitățile erau racordate ilegal.

Potrivit rechizitoriului, cei trei români, identificați cu inițialele E.A.Z., B.A.V. și A.M.C., s-au deplasat la locuința primarului, unde au început să lovească ușa, să strige amenințări și să-l insulte pe edil. La acel moment, edilul se afla la priveghiul unui membru de familie, iar fiica sa l-a alertat telefonic despre ceea ce se întâmpla la domiciliu.

Domingo Delgado a cerut imediat ajutorul Gărzii Civile și s-a grăbit spre casă împreună cu fratele său. Ajuns la fața locului, primarul a fost atacat imediat ce a coborât din mașină. Conform declarațiilor din dosar, agresorii l-au lovit cu pumnii și picioarele, l-au doborât la pământ și l-au amenințat cu moartea, incendierea locuinței și răzbunări împotriva familiei.

De la branșament ilegal la bătaie în plină stradă: un primar, atacat de români în Spania

Cei doi membri ai familiei care au încercat să îi sară în ajutor — printre care și un polițist național aflat în timpul liber — au fost și ei agresați. Intervenția rapidă a forțelor de ordine a dus la imobilizarea și arestarea atacatorilor.

Potrivit anchetei, conflictul a avut un episod premergător în aceeași zi, când poliția locală și un tehnician al companiei Endesa au verificat instalațiile de apă și curent de la locuința românilor, constatând racorduri ilegale. Atunci, inculpații ar fi amenințat și agresat un polițist local, încercând să împiedice intervenția autorităților.

„Asta nu va rămâne așa”, ar fi strigat unul dintre agresori, potrivit declarațiilor din dosar, amenințând că va reveni pentru răzbunare, potrivit ABC.

Parchetul solicită pedepse cuprinse între un an și jumătate și patru ani de închisoare pentru infracțiuni de ultraj asupra unei autorități publice, agresiune asupra unui agent al statului și vătămare corporală. De asemenea, acuzarea cere menținerea ordinului de restricție, care îi obligă pe cei trei inculpați să stea la cel puțin 500 de metri distanță de localitatea Burguillos pentru o perioadă de cinci ani.

Avocatul primarului susține că agresiunea i-a provocat acestuia multiple leziuni, necesitând tratament medical, dar și un prejudiciu economic pentru primărie, din cauza consumului fraudulos de apă și a costurilor de reparație ale instalației ilegale. De asemenea, se solicită plata unei despăgubiri de 2.000 de euro către edil.

Procesul, programat inițial pentru 2 decembrie 2025, a fost amânat deoarece inculpații nu s-au prezentat la termen.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri