Președintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite „aproape” au pus capăt unei suspendări a schimbului de informații cu Ucraina și că se așteaptă la rezultate bune în urma viitoarelor discuții cu oficialii ucraineni în Arabia Saudită, scrie Reuters, citat de Mediafax.
Întrebat dacă ar lua în considerare încetarea suspendării schimbului de informații, Trump a spus: „Aproape am făcut-o. Aproape că am făcut-o”.
Directorul CIA, John Ratcliffe, a declarat miercuri că SUA au întrerupt schimbul de informații cu Ucraina, punând presiune pe președintele Volodimir Zelenski să coopereze cu Trump în vederea convocării unor negocieri de pace cu Rusia.
Suspendarea, care ar putea costa vieți omenești prin afectarea capacității Ucrainei de a se apăra împotriva atacurilor cu rachete rusești, a urmat unei întreruperi a ajutorului militar american acordat Kievului.
Oficiali americani se vor întâlni marți cu o delegație ucraineană în Arabia Saudită.
Trump și-a exprimat optimismul cu privire la discuții. „Vom face multe progrese, cred, în această săptămână”, a spus el.
Comentează