Atac asupra unei mănăstiri în Spania. Sunt cel puțin 4 victime

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 10-11-2024

Actualizat: 10-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Pavi / Zuma Press / Profimedia

Un călugăr a fost ucis sâmbătă într-un atac la o mănăstire din micul oraşul Gilet, lângă Valencia, în estul Spaniei, relatează dpa preluată de agerpres.

Alţi trei membri ai clerului au fost răniţi în atacul de la mănăstirea Santo Espíritu del Monte (Sfântul Duh al Muntelui) comis de un necunoscut care a reuşit să scape, au indicat sâmbătă agenţia de presă Europa Press şi alte surse media spaniole, citând Garda Civilă.

Potrivit unor informaţii, atacatorul s-ar ascunde în munţii din jur.

Un purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Valencia a declarat pentru Europa Press că atacatorul a intrat sâmbătă dimineaţa în mănăstire şi i-a atacat pe membrii clerului în camerele lor.

În total, şapte membri ai clerului au fost atacaţi. Călugărul ucis avea 76 de ani, iar ceilalţi trei răniţi au vârstele de 57, 66 şi 95 de ani. Nu au fost furnizate informaţii privind posibile motive ale crimei şi nici arma folosită.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri