DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Atac cu armă albă în Canada - O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite

tbsnews.net
atac Canada Vancouver librărie poliție

O femeie a fost ucisă şi alte cinci persoane rănite sâmbătă într-un cartier liniştit din Vancouver (vestul Canadei), după ce au fost înjunghiate dintr-un motiv necunoscut de un bărbat care a fost reţinut rapid, notează AFP, potrivit AGERPRES.

Şase persoane au fost spitalizate după atacul care a avut loc sâmbătă după orele prânzului în apropierea bibliotecii municipale din Lynn Valley, într-o zonă rezidenţială din nordul Vancouverului care este în stare de şoc. Una dintre acestea, o femeie a cărei identitate nu a fost dezvăluită, a murit în urma rănilor, a anunţat poliţia.

Suspectul este un bărbat cunoscut de serviciile de poliţie şi cu antecedente penale, a indicat într-un briefing de presă sergentul Frank Chang, de la poliţia criminală din Vancouver, fără să ofere mai multe detalii.

Anchetatorii cred că suspectul a acţionat singur, dar spun că nu cunosc motivele lui. Ei încă nu îl audiaseră pe presupusul autor la începutul serii şi nu i-au dezvăluit identitatea.

Vezi și: CUTREMUR în Ministerul Apărării: fost adjunct al serviciului secret al Armatei a fost ARESTAT

"Credem că avem în custodie singurul suspect", a comentat Frank Chang. "Credem că ştim cine a făcut ce, unde şi când, treaba noastră acum este să stabilim de ce", a adăugat el.

Atacul, care a avut loc într-un cartier înstărit şi liniştit din nordul oraşului de pe malul Oceanului Pacific, i-a şocat pe poliţişti şi pe martori.

Canalul CTV a difuzat sâmbătă seară pe site-ul său o înregistrare video prezentată ca arătând arestarea suspectului, care pare să se înjunghie singur în picior înainte să se prăbuşească şi să fie arestat de mai mulţi poliţişti.

Sergentul Chang a lansat un apel la martori şi i-a îndemnat pe autorii de înregistrări video să le transmită anchetatorilor, în loc să le posteze pe reţelele sociale.

Premierul Justin Trudeau şi mai mulţi membri ai guvernului au reacţionat imediat pe Twitter.

"Gândurile mele sunt cu North Vancouver în seara asta", a comentat şeful guvernului. "Pentru toţi cei afectaţi de incidentul violent care s-a produs la Lynn Valley, să ştiţi că toţi canadienii se gândesc la voi şi le doresc celor răniţi însănătoşire rapidă", a adăugat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.