Atac cu cuțitul în centrul Londrei - Sunt cel puțin trei victime iar atacatorul este încă în libertate

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 06-10-2022

Actualizat: 06-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: AFP

Trei persoane au fost rănite cu lovituri de cuţit în centrul Londrei, în timpul unui posibil furt, joi, iar membri ai serviciilor de securitate au intervenit la faţa locului, scrie presa engleză, potrivit news.ro.

”Am primit informaţii potrivit cărora trei persoane au fost lovite cu cuţitul, iar o persoană a fost împinsă la sol, pe strada Bishopgate” joi dimineaţa, la ora 9.46, anunţă într-un mesaj postat pe Twitter Poliţia din Londra, care precizează că a sosit la faţa locului la ora 9.51.

Trei ambulanţe şi doi lucrători medicali specializaţi au intervenit la faţa locului.

Forţele de ordine au anunţat că patru persoane au primit îngrijiri iniţial, iar apoi trei dintre ele au fost transportate la un spital, în apropiere.

Incidentul a avut loc strada Bishopsgate, în apropiere de staţia de metrou Liverpool Street.

Circumstanţele dramei erau încă neclare, iar cotidianul The Guardian evocă un furt de bicicletă la originea incidentului.

Potrivit forţelor de ordine, drama nu este considerată un eventual atac terorist.

Ele precizează că situaţia rămâne ”evolutivă” şi că, pentru moment, este privilegiată pista unui furt care s-a termniat rău.

”Vestea bună este că nu este un atac terorist. Cealaltă veste bună este că viaţa celor trei victime ale atacului nu este în pericol”, şi-a exprimat satisfacţia primarul Londrei, Sadiq Khan, scrie The Telegraph.

Autorul atacului nu a fost arestat încă, scrie ziarul englez.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri