UPDATE: Atac cu rachete la Sevastopol: circulaţia pe podul Kerci a fost întreruptă / Reacția Ucrainei

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 04-01-2024

Actualizat: 04-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: airspacehistorian.files.wordpress.com

UPDATE 4 ianuarie, ora 19.41: Ucraina a revendicat atacul

Ucraina a declarat joi că a lovit un post de comandă al forţelor ruse în apropiere de Sevastopol, în peninsula ucraineană Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014, potrivit agenţiei de presă EFE şi postului de televiziune ucrainean Kanal 24, relatează Agerpres.

"'Astăzi, în jurul orei 15:00 (13.00 GMT), forţele armate ale Ucrainei au atacat postul de comandă al trupelor de ocupaţie ruse în apropiere de Sevastopol", a transmis prin Telegram Departamentul de comunicare strategică al Statului Major ucrainean.

La scurt timp după aceea, comandantul Forţelor aeriene ucrainene, Mikola Oleşciuk, a transmis pe aceeaşi aplicaţie un "Salut ocupanţilor din Crimeea!" şi le-a mulţumit piloţilor ucraineni şi tuturor celor care au planificat operaţiunea pentru "munca lor de luptă impecabilă".

Postul de televiziune ucrainean Kanal 24 a relatat, citând surse din armata ucraineană, că a fost lovită unitatea militară din Iuharina Balka de lângă Sevastopol, unde se află o structură de comunicaţii securizate cu Statul Major al Forţelor armate ruse.

Rusia anunţase anterior că a respins un atac ucrainean asupra oraşului Sevastopol (în Crimeea anexată) şi că a doborât zece rachete, ale căror fragmente au rănit o persoană, potrivit AFP.

"Militarii noştri au respins un atac asupra oraşului Sevastopol. Acesta a fost cel mai masiv atac din ultima vreme", a declarat pe Telegram guvernatorului oraşului Sevastopol - bază a Flotei ruse din Marea Neagră - Mihail Razvojaev, instalat în funcţie de Rusia în 2020.

Unele fragmente de rachete ucrainene doborâte au căzut în zona rezidenţiale şi au făcut cel puţin un rănit, potrivit lui.

"Zece rachete ucrainene au fost distruse deasupra peninsulei Crimeea de către forţele de apărare antiaeriană", a declarat la rândul său Ministerul rus al Apărării.

Crimeea este o regiune-cheie pentru logistica forţelor ruse care ocupă o parte din sudul Ucrainei. Peninsula este vizată sistematic de rachetele şi dronele ucrainene.

Atacul de joi intervine pe fondul escaladării loviturilor ruse în Ucraina şi a atacurilor ucrainene în Rusia şi în zonele ocupate.

Rusia a bombardat masiv oraşe ucrainene în două rânduri de la sfârşitul lunii decembrie: vineri (55 de morţi, dintre care 32 la Kiev) şi marţi (cinci morţi).

În replică, Ucraina a efectuat sâmbătă un bombardament fără precedent în oraşul rus Belgorod, situat la 50 km de graniţă, care a ucis 25 de persoane.

În acelaşi timp, publicaţia electronică Ukrainska Pravda a informat că un avion de vânătoare rusesc Su-34 a luat foc joi pe un aerodrom din Celiabinsk, în Urali, în Rusia, un incident în spatele căruia s-ar afla serviciile secrete militare ucrainene (GUR), conform ziarului citat de EFE.

"Direcţia Generală de Informaţii a Ministerului Apărării al Ucrainei raportează că, în noaptea spre 4 ianuarie, un bombardier tactic Su-34 a luat foc pe aerodromul rusesc Şagol din Celiabinsk", a precizat GUR într-un comunicat pe Telegram, adăugând că aparatul aparţinea regimentului Diviziei aeriene mixte 21 a Forţelor aeriene ale Federaţiei Ruse, şi însoţindu-şi comunicatul cu o înregistrare video care arată un avion în flăcări.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

O alertă aeriană a fost emisă joi în regiunea Sevastopol din Crimeea, unde mai multe "ţinte aeriene" au fost doborâte, a declarat guvernatorul Mihail Razvojaiev, relatează Le Monde, informează News.ro.

"Serviciile de salvare din Sevastopol nu înregistrează în prezent nicio pagubă la nivelul infrastructurii", a scris el pe Telegram, adăugând că armata "lucrează pentru a distruge un număr mare de ţinte".

Potrivit canalului Telegram Crimean Winds, martorii au raportat o explozie violentă în Evpatoria, la celălalt capăt al golfului Sevastopol, iar canalul local CHP/Sevastopol a raportat zece lovituri de rachete.

Agenţia de presă rusă TASS, citând centrul de informaţii rutiere, anunţase anterior întreruperea circulaţiei vehiculelor pe podul Crimeei, care leagă peninsula ucraineană, anexată de Moscova în 2014, de Rusia.

Ministerul rus al Apărării a declarat, la rândul său, joi, că forţele sale au dejucat un atac ucrainean asupra instalaţiilor ruseşti din Crimeea şi au distrus 10 rachete ucrainene deasupra peninsulei, scrie Le Guardian.

Context

Ucraina a întreprins o serie de atacuri asupra Crimeei şi a podului care o leagă de Rusia în cursul celor 22 de luni de război.

În octombrie 2022, dronele marine ale SBU au atacat Golful Sevastopol, avariind patru nave de război ruseşti. În 2023, dronele au lovit două nave purtătoare de rachete, un petrolier, o navă de asalt amfibie şi au avariat, de asemenea, un remorcher militar de mari dimensiuni şi cea mai nouă navă de recunoaştere a Rusiei. Aceste atacuri au forţat Moscova să mute o mare parte din flotă de la baza sa din portul Sevastopol, lăsând vestul mării liber de navele ruseşti şi permiţând astfel Ucrainei să reia utilizarea porturilor sale pentru transport maritim.

La sfârşitul anului trecut, în ziua de Crăciun, Ucraina a reuşit o operaţiune spectaculoasă, distrugând în portul Feodosia din Crimeea nava rusească de debarcare Novocerkask. Rusia a afirmat că nava a fost avariată, dar ministrul britanic al apărării a declarat că de fapt nava a fost distrusă în totalitate, iar Rusia încearcă să cosmetizeze realitatea.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri