Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atac dur de pe Dreapta la premier: 'Iresponsabil' și 'analfabet'

ponta pre

Pentru declarațiile din ultima vreme, premierul este taxat dur de adversarii politici. Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte al PDL, consideră că prim-ministrul Victor Ponta este ”analfabet economico-aritmetic” și ”iresponsabil” într-o postare pe site-ul personal.

”Cu un calm  iresponsabil, premierul Ponta a declarat senin că „România își poate permite, din punct de vedere economic și social, o accentuare a regimului sancțiunilor din partea Rusiei, deoarece își asigură 80% din consumul de gaze din producția internă și are relații comerciale cu Federația Rusă care nu depașesc 5 miliarde euro”. Mai mult, domnia sa, fiind  foarte mulțumit de situația fericită  în care ne aflăm, își permite să compătimească “biata” Germanie care, vezi Doamne, având exporturi în Rusia de 130 de miliarde de euro, ar putea, spre deosebire de România, să se prăbușească.

   După ce a i-a lămurit și pe germani asupra dezastrului care i-ar putea aștepta pentru că exportă mai mult decât noi în Rusia, domnul Ponta a decis să admită: “evident că îmi pun problema pentru acei 20% (n.m, C.P.,: import de gaz din Rusia), care ar însemna închiderea unor combinate, pierderea unor locuri de muncă, dar România își poate permite”.

   Trec peste analfabetismul economico-aritmetic al domnului Ponta, care nu a înțeles că, judecând strict cifrele reci, cele 5 miliarde euro rezultaţi din relaţiile noastre economice cu Rusia înseamnă mai mult la nivelul PIB-ului României decât cele 130 miliarde la nivelul PIB-ului german.

   Mult mai gravă este însă declarația din punct de vedere politic! Cine i-a conferit domnului Ponta dreptul să creadă că îi este permis să accepte cu seninătate închiderea de combinate și pierderea de locuri de muncă? Cine l-a mandatat să îşi “permită” să admită ca zeci de mii de români să devină victime colaterale nu ale sancțiunilor pe care trebuie să le sprijinim, ci ale incapacității congenitale a acestui guvern de a concepe și punere în aplicare imediată a unui plan B de salvare a economiei în cazuri speciale?

   Atunci când în calitate de prim-ministru și de președinte al celui mare partid politic anunți că România își permite să urmeze politica sancțiunilor și anunţi nonşalant pierderi de locuri de muncă, trebuie în mod obligatoriu și responsabil să prezinți o alternativă de salvare a celor care  pot deveni victime.

   Datoria Guvernului și a primului ministru este ca, în situații grave, precum cea de față, să aibă o poziție activă de pregătire a economiei pentru situații de urgență și de protejare a populației, de identificare a unor politici alternative de contracarare a efectelor perverse, de punere în aplicare a unor soluții dinainte gândite și testate.

   Domnule Ponta,

   Așa ați procedat?

   Aveți politici și soluții alternative?

   Aveți un Plan B, așa cum au alte țări pentru a reduce efectele sancțiunilor?

   Știați că Germania, pe care o deplângeți, are un astfel de plan ?

   În mod evident, nu aveți și nu ați făcut nimic în acest sens. Când declarați cu seninătate, domnule Ponta, că România “își permite”, i-ați întrebat și pe cei care își vor pierde locul de muncă dacă și ei “își permit”?

   Apropo, de MTO nu știți nimic, dar văd că știți că vom închide combinate și vom pierde locuri de muncă. De acest aspect, dumneavoastră și doamna Ioana Petrescu, ați ținut seama când ați decis să reduceți CAS-ul?”, scrie Predoiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.