Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atac dur la adresa Ralucăi Prună: 'Nu mă aşteptam la atâta tupeu tehnocrat'

click.ro
raluca pruna

Deputata ALDE Steluţa Cătăniciu a criticat, marţi, absenţa de la Parlament a ministrului Raluca Prună, vizată de o moţiune simplă, despre care a afirmat că "a minţit opinia publică" şi că are "tupeu de tehnocrat". "Nu mă aşteptam la atâta tupeu de tehnocrat. Chiar nu mă aşteptam ca doamna ministru Prună să lipsească la momentul dezbaterii moţiunii în ceea ce o priveşte. Domnule viceprim-ministru, în calitatea pe care doamna ministru Prună o avea în Guvernul României, aceea de ministru al Justiţiei, vă anunţ că a depăşit orice performanţă. S-a confruntat într-un an de zile cu două moţiuni, e adevărat simple, dar care ar trebui să-i de dea de gândit atunci când îşi va face bilanţul acestui mandat", a declarat în plen deputata ALDE.

Potrivit acesteia, în România, "graţie susţinătorilor, Raluca Prună a rămas să ne dea lecţii". "Aşa ne trebuie. (...) A încălcat decizii ale Curţii Constituţionale doar pentru a face pe plac celor care o susţin, nepăsându-i că cetăţenilor României le sunt încălcate grav drepturile şi libertăţile şi fără a ţine cont că, în calitate de ministru al Justiţiei, avea obligaţia să fie garantul respectării Constituţiei. Toată activitatea doamnei ministru, de nesocotire a legii, toată acţiunea dânsei de dezinformare în spaţiul public atunci când a fost confruntată cu memorandumul magistraţilor, a culminat cu declaraţia făcută în faţa CSM cu un cinism demn de mentorul doamnei Monica Macovei din informările căreia a reuşit să-i facă o radiografie completă a ceea ce însemna justiţia în România. A adus la cunoştinţa opiniei publice că a minţit în faţa CEDO, o declaraţie care a şocat o ţară întreagă, mai puţin pe dl prim-ministru Cioloş. (...) Când nu au mai ajutat-o hârtiile, doamna ministru a recurs la minciună. A minţit în faţa CEDO, a pus statul român într-o situaţie fără ieşire", a susţinut Steluţa Cătăniciu.

Şedinţa plenului Camerei Deputaţilor de marţi a fost suspendată din lipsă de cvorum. Urmau să fie supuse votului moţiunea simplă pe Justiţie a PSD şi o serie de proiecte de lege precum cel privind conversia creditelor în franci elveţieni. Intitulată "Şi minciuna poate să ucidă", moţiunea cere demisia ministrului Justiţiei pentru o serie de afirmaţii făcute de aceasta în plenul CSM din data de 6 octombrie, când a susţinut "că a minţit la CEDO" despre situaţia fondurilor alocate pentru penitenciare. Documentul se referă totodată la reproşurile asociaţiilor profesionale ale magistraţilor cu referire la condiţiile concrete în care îşi desfăşoară aceştia activitatea. Marţi, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, susţinea că, din dorinţa de a evita vehicularea unor cifre nerealiste care 'ar fi indus în eroare partenerii de la CEDO', a oprit un memorandum care era pregătit pentru o şedinţă de guvern ce a avut loc în luna ianuarie şi care conţinea "estimări nerealiste".

Ea a adăugat că România are nevoie de un cadru predictibil de finanţare a investiţiilor în sistemul judiciar, în primul rând printr-o programare bugetară multianuală, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.